Noua Secție ATI de la Spitalul Județean Piatra Neamț va putea functiona în curând

0
49

Astăzi s-a emis avizul Direcției de Sănătate Publică Neamț pentru funcționarea secției de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Județean de Urgență Neamț. Decizia relocării a fost luată de urgență pentru a acoperi nevoia de asistență medicală de urgență pentru cazurile grave, având în vedere faptul că întreaga secție a ars în urmă cu două săptămâni. În acest spațiu identificat la etajul patru al unității, iar secția A.T.I ar funcționa cu un număr de șase paturi, în condiții de siguranță totală și într-un spațiu modern realizat la standarde europene.
„Urmează să funcționeze secția de ATI, la nivelul etajului 4 din Spitalul Județean, cu un număr de șase paturi. Apreciez eforturile depuse de doctorii și personalul medical din cadrul Spitalului Județean și ale autorităților cu responsabilități în domeniul sănătății, pentru redeschiderea ATI. Urmează, în mod clar, să mărim în perioada următoare capacitatea paturilor de pe Terapie Intensivă prin suportul organismelor instituționale dar și cu sprijinul oamenilor minunați din sectorul privat și al ONG-urilor. Sănătatea nemțenilor este pe primul loc și consider că trebuie să existe o concentrare de forte pe acest domeniu al sănătății și să găsim împreună toate resursele financiare și toată expertiza calificată pentru a avea servicii medicale de calitate. Apreciez implicarea și tratarea cu celeritate a aspectelor de ordin legal, în obținerea avizelor necesare din partea DSP și din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență”, a declarat în mediul online prefectul Județului Neamț George Lazăr.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments