Scopul principal al acestui proiect este cel de depistare precoce, diagnostic și tratament a cancerului de col uterin pentru 170.100 de femei. Pe o perioadă de 42 de luni, peste 91.000 de femei din Regiunea de Nord Est vor beneficia de consultații gratuite pentru a îmbunătăți rata de diagnostic a cazurilor de cancer de col uterin.
Prin intermediul proiectului se dorește ca femeile să fie informate cu privire la faptul că depistarea precoce a cancerului de col uterin crește speranța de viață. Astfel, la Iași este înființat un centru de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin, Institutul Regional de Oncologie Iași fiind liderul proiectului „Fii responsabilă de sănătatea ta”.