Starea de sănătate a ultimului pacient, transferat în urma incendiului de la Spitalul din Piatra Neamţ, este stabilă

0
44

Din cei şase pacienţi transferaţi la Iaşi în urma incendiului în care a ars Secţia de ATI, doar unul  a reuşit să supravieţuiască. Medicii spun că starea de sănătate a acestuia este stabilă. Acesta a fost externat din ATI şi transferat în zona de confirmaţi. Pe această cale, sunt trase semnale de alarmă cu privire la importanţa prezentării de urgenţă la spital a tuturor celor care au simptome de COVID-19 pentru a nu supraaglomera secţiile de ATI.

Din cei şase pacienţi pe care i-am primit la Terapie Intensivă de la Leţcani de la Spitalul Judeţean Neamţ în urma nefericitului eveniment, cinci cum ştiţi i-am pierdut şi celălalt pacient a rămas în viaţă. L-am externat de la TI spre zona de confirmaţi. Speram să ajungă la familia lui fără nicio problemă. Pacientul a rămas dependent de oxigen, dar evoluţia este pe moment ce trece tot mai bună. Este mai importantă ca oricând în momentul de faţă, pentru că dacă aici acţionăm bine, şi asta este treaba medicilor, dar şi din timp, şi aceasta este treaba celor care se ştiu pozitivi şi stau acasă până în ultimul moment. Deci mare grijă, cei care se ştiu pozitivi şi văd schimbări în starea lor de sănătate, chiar şi o simplă stare de oboseală care-i împiedică să se ridice din pat ca altă dată să se adreseze medicului de familie şi chiar medicului infecţionist. Acest lucru îl spun pentru că în zona de pre terapie intensivă, unde pacientul are nevoie de administrare de oxigen, dacă este bine organizată şi controlată medical nu mai ajungem în a bloca terapiile intensive, a transmis prof.dr.Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Sf. Parascheva din Iaşi.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments