Premierul Ludovic Orban a vorbit despre organizarea revelionului din acest an. Din păcate, șeful executivului le-a transmis românilor care participă la diverse petreceri în această perioadă că pot amâna „dorinţa de a se distra”.
Mai pe scurt, Ludovic Orban a subliniat faptul că petrecerile vor fi interzise, iar acest lucru este valabil și în cazul revelionului. Potrivit premierului, adunările sunt extrem de periculoase și ne pot pune sănătatea în pericol.
De asemenea, dacă o singură persoană este bolnavă, aceasta îi poate infecta pe toți fără măcar să-și dea seama.
În acest context, Orban a făcut un apel la români să se abțină în acest an și să amâne petrecerile pentru perioadele în care pandemia va luat sfârșit.
„Să nu mai participe. Un mesaj foarte simplu. Putem să mai amânăm un pic dorinţa de a ne distra sau ne putem distra într-un mod în care să nu se pună în pericol sănătatea. Faptul că se organizează astfel de petreceri riscă să pună în pericol sănătatea. În general, foarte mulţi tineri se duc la astfel de petreceri.
Tinerii poate nici nu simt, foarte mulţi sunt asimptomatici, dar ei duc boala acasă. Atunci când un tânăr se îmbolnăvește, riscă să-şi îmbolnăvească rudele, bunicii care sunt mai expuşi. Rugămintea mea către cei care participă la astfel de petreceri este să amâne”, a declarat duminică Orban.
Ce pot face românii de Revelion
Chiar dacă nu vor putea participa la petreci, premierul Ludovic Orban spune că românii se pot caza la hoteluri sau pensiuni pentru a petrece noaptea dintre ani într-un mod mai diferit.
„Petrecerea de Revelion este considerată o petrecere privată, cum sunt nunţile, botezurile. Pot să se ducă la hotel, dar nu se vor putea organiza petreceri private”, a mai explicat premierul Ludovic Orban.