Pe listele candidaților independenți de la Iași se află medicul ginecolog Monica Holicov și avocatul Ciprian Mitoșeriu. Chiar dacă nu au parte de susținere politică, cei doi spun că experiența profesională și dorința de a face o schimbare în bine pentru România și pentru ieșeni, sunt principalele calități pe care ar trebui să le aibă un parlamentar de Iași. Despre proiectele care doresc să le susțină în viitor Monica Holicov și Ciprian Mitoșeriu, de ce au ales să candideze la alegerile parlamentare 2020 și care sunt șansele lor de a le câștiga încrederea oamenilor, le veți afla într-un amplu interviu oferit săptămânalului 7 Est.
– Vă aflați pe listele candidaților independenți pentru alegerile parlamentare. De ce ați intrat în această cursă?
Monica Holicov: Politicienii noștri sunt din ce în ce mai lipsiți de viziune politică, am ales să candidez. Țara va fi spoliată de tot ce are ea mai valoros adică am vândut energia, petrolul, pământul. Tot ce aveam. Statul devin din ce în ce mai sărac și din cauza politicienilor pentru că noi trăim doar din taxe și impozite, împrumutăm milioane de euro doar pentru a plăti salariile bugetarilor. Putem să împrumutăm milioane de euro în fiecare zi dar ca să facem o investiție. Adică eu ca femeie de afaceri spun că trebuie făcut ceva. În afară de faptul că politica economică a României este dezastruoasă. De ce spun asta? Am familia de agricultori, fac pâine, au porci și trăiesc din asta și vărul meu nu găsește să cumpere grâu din țară și este nevoit să cumpere din Ungaria. Nu mi se pare normal. Pământurile stau goale și noi importăm 85% din ce mâncăm. Trebuie ca politica României să protejeze țăranul român, fermierul.
Ciprian Mitoșeriu: Mai în glumă, mai în serios, mă văd nevoit să fac apel la cuvintele unuia dintre prietenii mei: „Când voi vedea că nu am cu cine vota, voi fi nevoit să candidez eu”. Analiza ultimilor 4 ani din perspectiva activităţii parlamentarilor ieşeni şi a modului în care interesele Iaşului şi ale întregii regiuni de nord-est a ţării au fost apărate în Parlament sau la nivelul conducerii executive ne va da răspunsul. Se poate observa fără prea mare efort intelectual faptul că, indiferent de apartenenţa politică, parlamentarii ieşeni au slujit un singur interes: interesul partidului. Indiferent care ar fi fost interesele Iaşului, la vot a contat în primul rând interesul conducerii centrale a partidului şi semnalul dat de liderul de grup parlamentar. Judeţul Iaşi are nevoie de parlamentari care să pună pe primul loc interesul celor care i-au ales, acesta este motivul pentru care am intrat în competiţia electorală.
– Prima impresie pe care o lasă candidații independenți este că nu au o șansă în Parlament pentru că nu au susținere politică. Care este părerea dumneavoastră?
Monica Holicov: Părerea mea este că voi avea toată susținerea Parlamentului pentru că sunt femeie, am fost într-o tabără politică și mi-am dat seama că mulți nu știu să citească o lege. Îmi pare rău că spun asta dar e adevărul.
Ciprian Mitoșeriu: Cine are această primă impresie? Cei care propovăduiesc această idee sunt, ei înşişi, cauza problemei pe care o reclamă. În momentul în care vom renunța la această mentalitate păguboasă, lucrurile se vor schimba dramatic. Atât în ceea ce priveşte susţinerea independenţilor, cât şi în ceea ce priveşte apărarea intereselor alegătorilor în Parlament. Iar acel moment a sosit!
– Care este potențialul candidaților independenți?
Monica Holicov: Recunosc că am o șansă mică dar sper ca proiectele mele să se facă auzite.
Ciprian Mitoșeriu: Potenţialul din ce punct de vedere? Din perspectiva capacităţii de a accede în Parlament, evident că şansele sunt, preponderent (dar nu absolut), în favoarea partidelor mari. Acestea, pe lângă faptul că beneficiază de sprijinul unei pleiade de „binevoitori” care îşi cumpără astfel un loc în raiul cheltuielilor de la bugetul de stat, mai beneficiază şi de avantajele conferite de o legislaţie electorală menită să favorizeze partidele parlamentare. Dacă ne referim la activitatea pe care ar urma să o desfăşoare în parlament, potenţialul lor este ca al oricărui alt parlamentar, cu o diferenţă majoră: va putea vota acum interesul comunităţii care la votat, în cazul meu Judeţul Iaşi, o va cere. Nu va fi supus unei discipline de partid care să îl împingă să voteze altfel decât îi dictează propria conştiinţă.
– Legea electorală vă poate pune „frână” în sensul că listele unui partid cresc șansele de a câștiga. Care este atuul candidaților independenți?
Monica Holicov: Atuul este că un candidat independent nu se asociază cu greșelile partidului.Adică dacă partidul are o direcție pe dreapta, pe stânga, de centru. Eu nu am o ideologie politică, sunt pur și simplu eu. Nu am șef de partid, nu trebuie să ascult de o comandă politică.
Ciprian Mitoșeriu: Listele uni partid cresc şansele unora de a câştiga, dar cu două precizări deosebit de importante: depinde de partid şi depinde de locul pe listă. Ştiu oameni valoroşi, dar care nu vor ajunge prea curând în parlament tocmai datorită poziţiei pe lista unuia dintre partidele cu oarece potenţial. În schimb, ei vor atrage voturi ale oamenilor care îi apreciază, voturi de care vor beneficia candidaţii de pe primele poziţii, candidaţi care, de multe ori, nu merită sa ne reprezinte în principalul for al democraţiei româneşti. Candidaţi care, de multe ori, deşi ar trebui să reprezinte Iaşul, nu au nicio legătură cu acest judeţ, fiind „paraşutaţi” pe liste de către conducerile centrale ale partidelor.
– Care sunt propunerile legislative pe care doriți să le inițiați dacă veți ajunge în Parlament?
Monica Holicov: Voi vota tot ce înseamnă proiectele Iașului, chiar dacă proiectul PNL va fi bun pentru județ, îl susțin, dacă proiectul meu va fi bun, trebuie să fac lobby ca să îl susțin.Dacă proiectul PSD va fi bun pentru Iași, îl susțin. Sub nicio formă nu voi face război pentru un proiect. Toți deputații de Iași trebuie să se alinieze și să facă proiecte pentru județ. Dacă noi am avut bani pentru Spitalul Regional de Urgențe, pentru Autostradă și pentru că nu s-au înțeles, proiectele sunt amânate asta nu mi se pare o chestie normală. Indiferent de prietenii sau de antipatii trebuie să susținem Iașul pentru că oricum este o luptă împotriva moldovenilor din partea de Vest.
Ciprian Mitoșeriu: Primul demers legislativ pe care mă gândesc să îl iniţiez este amendarea Legii nr. 291/2018, denumită şi Legea Autostrăzii Marii Uniri, promulgată cu mare pompă de Preşedintele Iohannis, asumată în gura mare de o serie de parlamentari de Bahlui, o lege care s-a dovedit, în cele din urmă, fie un mare fiasco, fie o altă manoperă a unor saltimbanci ai politicii româneşti prin care s-a urmărit doar amăgirea celor din Moldova şi liniştirea militanţilor pentru construirea Autostrăzii A8, printre care mă număr şi eu, fiind membru al Asociaţiei Împreună pentru A8. Ceea ce face ca Legea nr. 291/2018 să fie doar o amăgire, o păcăleală politicianistă ieftină, este faptul că nu prevede nici modul de finanţare a acestui proiect esenţial pentru Moldova, nici sancţiuni pentru cei care nu înţeleg să o pună în aplicare, respectiv pentru guvernele care nu par să se fi sinchisit câtuşi de puţin de existenţa acestei legi. Altă iniţiativă legislativă pe care înţeleg să mi-o asum odată devenit deputat este legată de alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Asta cu siguranţă nu va conveni niciunuia dintre partidele parlamentare mari, care doresc doar să îşi conserve fiefurile şi să îşi protejeze clientela politică. Este inadmisibil totuşi ca în ţară să existe primari votaţi de mai puţin de 30% dintre alegători. Voi avea în vedere şi respectarea voinţei poporului român, exprimate prin referendum, respectiv reducerea numărului de parlamentari la maxim 300, dar şi modificarea legislaţiei electorale în sensul eliminării discriminărilor și a garantării unei reprezentativități reale a Parlamentului, dar şi în sensul eliminării actualului sistem, bazat pe liste, în favoarea votului uninominal. Asta atât în ceea ce priveşte alegerile parlamentare, cât şi alegerile locale.
– Se mai spune că un candidat independent face jocurile altor partide. Simpatizați cu un partid? Daca da, care este și de ce?
Monica Holicov: Da, este adevărat dar asta nu înseamnă că eu o să le fac. O să fac doar proiecte doar pentru Iași. Nu simpatizez cu niciun partid pentru că dreapta mi se pare mult prea puternică, adică vor să mențină linia de acum: bogații – bogați, săracii- săraci. Trăim într-o perioadă în care stânga va trebui să accepte că trebuie să devină mai puternică pentru că lumea nu și-a dat seama de cât de săraci o să fim. Va veni vremea unui partid de centru dar nu e niciunul, să mențină un echilibru între săraci și bogați, astfel încât toată lumea să fie bine pentru că vor fi foarte mulți săraci. Degeaba le dai pește la săraci, trebuie să le dai și o undiță. Trebuie să faci educație antreprenorială, să faci cursuri, să îi înveți ceva. Trebuie făcută o politică a statului prin care să îi ajuți cu un job.
Ciprian Mitoșeriu: Dacă voi considera că o anumită lege sau un anumit amendament ar fi în favoarea celor care m-au ales, nu va conta ce partid a iniţiat proiectul supus votului. Deci se poate spune că, într-un fel sau altul, voi face jocurile altor partide, dar numai atâta timp cât acele jocuri vor fi în interesul Judeţului Iaşi. Dacă simpatizez cu un partid? Da, simpatizez cu un partid, însă cu unul care, din păcate, nu participă la alegerile parlamentare din acest an: Partidul Împreună pentru Moldova. De ce? Pentru că este o formaţiune politică ce s-a construit în jurul ideii de regionalizare şi de protejare a intereselor judeţelor Moldovei, această parte de ţară uitată de toate guvernările post-decembriste.
– Ce schimbări de ordin legislativ veți propune pentru a susține cetățenii români având în vedere faptul că de aproape zece luni ne aflăm în pandemie?
Monica Holicov: Există spitale COVID și spitale non-COVID dar părerea mea e că spitalele ar trebui să trateze toți oamenii. Nu spitalul x internează doar COVID. Dacă la maternitate naște o mamă iese pozitiv a doua zi, ea vine cu dilatație cu nașterea declanșată și a doua zi iese pozitiv. Ce se întâmplă cu ea? Mama se duce într-un loc, copilul rămâne în spital. Nu e normal.Ar trebui să se creeze spații izolate pentru că avem locuri. Politica sanitară trebuie să fie pentru oameni. Dacă o persoană cu cancer vine la spital nu e considerată urgență, o trimiți acasă că nu ai ce să îi faci. Tot ce e cronic nu se mai operează, doar ce e acut. În ceea ce privesc școlile, sunt de părere că elevii trebuie să meargă la școală pentru că strici tot. Părinții nu au cu cine să își lase copiii și școala este foarte importantă. În toată Europa școlile nu s-au închis, nu se poartă măști la copii până la 12 ani, în funcție de țară. Și nu pentru că nu s-ar îmbolnăvi, dar ei nu o să moară niciodată și se pare că cei mici nu transmit la adulți.
Ciprian Mitoșeriu: Obiectivele mele legislative nu au legătură exclusiv cu pandemia. Consider că este doar o perioadă nefericită care, mai devreme sau mai târziu, va trece. Nici nu pot spune că sunt un specialist în sănătate publică. Activitatea mea parlamentară se va concentra pe următoarele obiective: Dezvoltarea infrastructurii rutiere mari, cu accent pe construirea Autostrăzii A8 (Ungheni – Iaşi – Tg. Mureş), principala şansă a judeţelor Moldovei de a se conecta la lumea civilizată, respectiv la Europa de Vest. Asta, evident, fără a neglija nevoia dezvoltării şi modernizării infrastructurii feroviare. Dezvoltarea infrastructii sanitare din regiune, pentru a avea un sistem sanitar apt să facă faţă presiunilor pe care le presupune o pandemie de genul celei pe care o traversăm acum, dar şi unor eventuale dezastre sau accidente majore. Respectarea voinţei poporului român, exprimate prin referendum, respectiv reducerea numărului de parlamentari la maxim 300. Modificarea legislaţiei electorale în sensul eliminării discriminărilor și a garantării unei reprezentativități reale a Parlamentului, dar şi în sensul eliminării actualului sistem, bazat pe liste, în favoarea votului uninominal. Asta atât în ceea ce priveşte alegerile parlamentare, cât şi alegerile locale.
– Având în vedere contextul epidemiologic actual, ar trebui sau nu să fie organizate alegerile parlamentare?
Monica Holicov: Sincer, nu ar trebui dar din păcate se vor face. Au interese toate partidele să se facă, mai puțin PSD.
Ciprian Mitoșeriu: Deşi o eventuală amânare a alegerilor nu mi-ar fi favorabilă mie, ca şi candidat independent care îşi suportă singur costurile de campanie, sănătatea cetăţenilor ar trebui să primeze. Opinia mea este că alegerile parlamentare ar trebui amânate până la reducerea numărului de îmbolnăviri noi sub 3.000 / zi.
– De ce ar trebui alegătorii să vă dea votul lor de încredere?
Monica Holicov: Sunt convinsă că o să mi-l dea dacă mă văd și mă aud.
Ciprian Mitoșeriu: Pentru că sunt independent, ceea ce înseamnă că principala mea luptă în Parlament va fi pentru interesele Judeţului Iaşi, nu pentru interesele conducerii centrale a unui partid, interese ce coincid mai des cu cele ale clientelei politice decât cu cele ale circumscripţiei electorale reprezentate. Pentru că am o carieră de 20 de ani ca avocat, carieră ce reprezintă o garanţie că ştiu să evaluez impactul unei legi, precum şi eventualele ei lacune. În acelaşi timp, în cei 20 de ani de avocatură am demonstrat că ştiu să lupt pentru alţii, iar acum am ales să lupt pentru ieşeni. Nu în instanţă, ci în Parlament.