73 de amenzi au fost aplicate într-o singură zi persoanelor care nu purtau mască

0
44

Sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate noi acţiuni de verificare în zone aglomerate şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului COVID 19. La activităţile desfăşurate au participat aproximativ 200 de politiști şi polițiști locali şi au fost verificate 160 de societăți comerciale şi 40 de mijloace de transport persoane, în total fiind legitimate 2.158 de persoane. În urma neregulilor constatate pe parcursul acţiunilor au fost aplicate 73 de sancţiuni contravenţionale, toate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.
La data de 18 decembrie a.c., poliţiştii Poliţiei Oraşului Hîrlău au depistat un bărbat, de 37 ani, care se afla într-un magazin de pe raza oraşului Hîrlău fără a respecta normele de protecţie individuală, respectiv nu purta masca de protecţie. Acesta a fost sancţionat contravenţional, conform Legii nr. 55/2020, a transmis IPJ Iași.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments