Începând cu data de 20 decembrie 2020 în localitatea Aroneanu a fost instituită carantina, pentru o perioadă de 14 zile. De asemenea, încetează carantina în perimetrul din comuna CIUREA, cuprins de satele aparținătoare Ciurea și Lunca Cetățuii (zona Zanea). În vederea asigurării ordinii publice și a respectării măsurilor de carantină la fața locului vor acționa în sistem mixt mai multe echipaje de jandarmi și polițiști.
Ținând cont de incidența cazurilor de infectare cu virusul SARS CoV-2, în localitatea Aroneanu din comuna Aroneanu jud. Iași a fost instituită zonă de carantină, pentru o perioadă de 14 zile. În contextul instituirii zonei de carantină, la fața locului vor acționa mai mulți jandarmi și polițiști, pentru asigurarea ordinii publice și a respectarea măsurilor stabilite, precum și realizarea filtrelor la intrarea/ieșirea din localitate, au transmis reprezentanții IJJ Iași.
Pe timpul nopții, în intervalul orar 23.00 – 05.00, se interzice circulația persoanelor în afara locuinței / gospodăriei, cu următoarele excepții: deplasarea în interes profesional între locuință / gospodărie și locul / locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi; deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță; deplasarea din motive urgente bine justificate, precum îngrijirea /însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.
Pe timpul zilei, se limitează circulația persoanelor în afara locuinței / gospodăriei fiind permisă pentru următoarele motive: deplasarea în interes profesional între locuință / gospodărie și locul / locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi; deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță; deplasarea din motive urgente bine justificate, precum îngrijirea/însoțirera copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie; realizarea lucrărilor agricole sau comercializarea de produse agroalimentare, cu prezentarea certificatului de producător sau alt document doveditor;
Pentru verificarea motivului deplasării, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, după caz, legitimația de serviciu, adeverință eliberată de angajator sau declarația pe propria răspundere. De asemenea, este obligatorie purtarea măștii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise și închise. Intrarea și ieșirea persoanelor și vehiculelor în/din localitate se face numai prin filtrele instituite de către forțele de ordine.