În spiritul Sărbătorilor de Iarna, militarii Batalionului 151 Infanterie „Războieni”, sprijiniți de Asociația Semper Dignis și Asociatia soțiilor de cadre militare, filiala Iași au oferit sute de cadouri copiilor nevoiași și persoanelor vârstnice. Campania s-a desfășurat în perioada 16-18 decembrie.
Astfel, cele peste 300 de pachete cu alimente au ajuns la Spitalul de copii „Sfânta Maria”, Centrul medico-social pentru persoane vârstnice din Bivolari, Centrul de tip hospice Gulliver și la Centrul Maternus. Continuând o tradiție ce are loc de mai bine de 10 ani, militarii unității au adus un zâmbet și o bucurie în sufletul celor greu încercați. Pe timpul activităților s-au respectat prevederile masurilor de prevenție COVID19, au transmis militarii Batalionului 151 Infanterie „Războieni”.
Și copiii de la un centru din municipiul Iaşi au primit cadouri de la Moş Crăciun, ale cărui ajutoare au fost de la Arestul I.P.J. Iaşi. Jucăriile, dulciurile fructele şi alte produse necesare celor din centru au fost achiziţionate de poliţiştii din cadrul Arestului I.P.J. Iaşi cu bonurile valorice obţinute după ce anterior au participat la o activitate de donare de sânge.
A devenit un obicei ca poliţiştii de la Arest să organizeze activităţi umanitare în preajma sărbătorilor de iarnă pentru a aduce un strop de bucurie copiilor. Un ajutor de nădejde a fost Rareş, copilul unui poliţist de la Arest, care şi-a dorit să împartă darurile adunate celor din centru, a transmis IPJ Iași.