Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor și a operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent din comunele Coarnele Caprei (3,44), Movileni (3,59), Ungheni (5,32), unde incidența cumulată a cazurilor în ultimile 14 zile este mai mare de 3/1000 de locuitori, este interzisă.
Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor și a operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent din comunele Miroslovești (2,60), Românești (1,71), unde incidența cumulată a cazurilor în ultimile 14 zile este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 6,00-23,00, au transmis reprezentanții CJSU Iași.
Activități economice restrânse
Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare și a operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent din comunele Coarnele Caprei (3,44), Movileni (3,59), Ungheni (5,32), unde incidența cumulată a cazurilor în ultimile 14 zile este mai mare de 3/1000 de locuitori este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități de cazare.
Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare și a operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent din comunele Miroslovești (2,60), Românești (1,71), unde incidența cumulată a cazurilor în ultimile 14 zile este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 6,00-23,00.
Organizarea și desfășurarea în interior a activităților cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte din comunele Coarnele Caprei (3,44), Movileni (3,59), Ungheni (5,32), unde incidența cumulată a cazurilor în ultimile 14 zile este mai mare de 3/1000 de locuitori, este interzisă.
Organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte din comunele Miroslovești (2,60), Românești, unde incidența cumulată a cazurilor în ultimile 14 zile este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori, este permisă cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului.
Activitatea cu publicul a operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc din comunele Coarnele Caprei (3,44), Movileni (3,59), Ungheni (5,32), unde incidența cumulată a cazurilor în ultimile 14 zile este mai mare de 3/1000 de locuitori, este interzisă. Activitatea cu publicul a operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc din comunele Miroslovești (2,60), Românești (1,71), unde incidența cumulată a cazurilor în ultimile 14 zile este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.
Activitatea cu publicul a operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc prevăzute la alin. 2 se desfășoară în intervalul orar 5,00-21,00. Activitățile de organizare și desfășurare în aer liber a spectacolelor de tipul drive-in, spectacolele, concertele, festivalurile publice și private sau alte activități şi evenimente culturale sunt interzise în comunele Coarnele Caprei (3,44), Movileni (3,59), Ungheni (5,32), Miroslovești (2,60), Românești (1,71), unde incidența cumulată a cazurilor în ultimile 14 zile este mai mare de 1,5/1000 locuitori.
Fără evenimente private
Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc) atât în spații deschise cât și închise (saloane, cămine culturale, restaurante, terase, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente etc) și desfăşurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private pe întreaga perioadă a stării de alertă pe teritoriul României. Circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri este interzisă. Se menține obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să desfăşoare activitatea în intervalul orar 5,00 – 21,00. Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în intervalul orar 21,00 – 5,00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.