Anotimpurile s-au schimbat și în țara noastră, ca peste tot pe planetă. Meteorologii ANM spun că ne îndreptăm spre o iarnă blândă, dar care nu va fi lipsită de fenomene extreme, adică nopți geroase, viscole. Până acum, fiecare lună din acest an a fost mai caldă decât ar fi fost normal.
Când au fost cele mai grele ierni din România
Ce bucurie pentru copii: a venit iarna! Nu știm încă dacă va fi o iarnă blândă, cu ceva zăpadă, sau o iarnă grea, cu viscole, troiene și ger.
În anii 1929, 1942, 1954 şi 1967, România s-a confruntat cu cele mai cumplite ierni din ultimul secol. Temperatura minimă absolută din decembrie în România a fost -34,5ºC, înregistrată la Întorsura Buzăului, în data de 25 decembrie 1998.
În ultimul secol, România a fost lovită de mai multe ori de ierni grele care au adus nămeţi de cinci metri şi viscole care au durat săptămâni în şir. Din cauza condiţiilor meteo extreme, în 1929, s-au amânat alegerile parlamentare. Istoria aminteşte drept cea mai grea iarnă Marele Viscol din 1954, când s-a făcut deszăpezire cu tancurile.
Marele ger din 1929. Viscolul a amânat alegerile
În vremuri în care nu existau avertizări meteo de cod galben, portocaliu sau roşu, românii au fost loviţi de geruri complite şi ierni deosebit de grele care au paralizat întreaga activitate.
În anii 1929, 1942, 1954 şi 1967 România s-a confruntat cu cele mai cumplite ierni din ultimul secol.
Statisticile din luna februarie 1929 arată că sute de români din Vechiul Regat şi-au pierdut viaţa din cauza frigului. În februarie 1929, în Bucureşti se înregistraseră minus 24 de grade Celsius. Cea mai scăzut temperatură din acel an a fost în Ţara Bârsei unde termometrele au indicat -38,5 grade Celsius. La Constanţa, oraş lovit de un ger năprasnic în februarie 1929, vapoarele au fost prinse în gheţuri. Ţărmurile Mării Negre au îngheţat, multe vase s-au rătăcit şi au suferit avarii din cauza mării îngheţate.
În februarie 1929, şcolile au fost închise aproape o săptămână
Tot din cauza nămeţilor, activitatea de încorporare a recruţilor a fost amânată. În lipsa căldurii din locuinţe, oamenii au murit îngheţaţi în case, în trenuri sau pe drumuri. Gerul şi zăpezile uriaşe au picat în perioada în care erau programate alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor. Din cauza condiţiilor meteo, oamenii nu se puteau deplasa, iar scrutinul a fost amânat. Alegerile parţiale pentru Cameră şi Senat, fixate pentru data de 20 februarie, au fost amînate pentru data 17 aprilie. Poşta şi Telecomunicaţiile nu au funcţionat mai bine de o săptămână, cât a durat cel mai năpraznic ger.
Gerul din februarie 1929 a fost ucigător pentru mulţi români sărmani. La Buzău, o întreagă familie cu 12 copii a căzut pradă iernii. În oraşul Câmpina a murit de frig, în aceeaşi lună, o întreagă şatră de ţigani pe care iarna îi prinsese în corturi.
Marele Viscol din 1954, troiene de 5 metri
Frigul şi zăpezile abundente au afectat România şi în iarna anului 1942. Recordul de ger a fost la Braşov, unde termometrele au indicat -38,5 grade Celsius. Şi în Bucureşti, gerul a fost cumplit, la staţia din Băneasa înregistrându-se -32,2 grade Celsius.