Pacientul a ajuns în stare foarte gravă la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, în urma unui accident rutier. Intervenția a durat patru ore și l-a salvat pe tânărul de 25 de ani. Totul a fost posibil mulțumită echipei medicale de la Spitalului Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. N. Oblu” din Iaşi care l-au operat pe tânăr cu ajutorul celui mai performant robot – Mazor X, folosit în chirurgia spinală și neurochirurgie. La numai 24 de ore de la intervenție, tânărul de 25 de ani a reușit să meargă singur. Acesta a avut nevoie de o intervenție de recalibrarea canalului spinal, fixare transpediculară L1, L2 și L4 bilaterală asistată robotic. Robotul Mazor X este cel mai performant sistem robotizat existent în lume la ora actuală pentru chirurgia spinală.
O intervenție de succes prin intermediul robotului Mazor X. Practic vorbim despre un instrument de ghidare a șuruburilor introduse pe vertebrele coloanei. O operație care se face inițial virtual și care are la bază soft-urile pe care le are robotul. Se fixează traiectoria, nivelul, unghiul șurubului, iar robotul MAZOR X preia datele și ghidează cu precizie chirurgul în locul unde trebuie făcută incizia. Am reușit împreună cu echipa medicală să punem pe picioare un tânăr de doar 25 de ani care a fost implicat într-un accident medical în mai puțin de 24 de ore. Sistemul de operare a robotului Mazor X are o acuratețe de aproape sută la sută, a precizat Şef Secţie Asist. univ. Dr. Bogdan COSTĂCHESCU – medic primar neurochirurg Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. N. Oblu” din Iaşi.
Mazor X este un sistem de ghidare a șuruburilor introduse. Operația se face mai întâi virtual, pe baza softurilor pe care le are acest robot, se fixează traiectoria șurubului, sistemul preia aceste date, ulterior, el va ghida chirurgul exact acolo unde trebuie făcută intervenția. Aceasta este de o acuratețe aproape perfectă. Sistemul care a costat 1,2 milioane de euro a fost achiziționat cu fondurile Consiliului Județean Iași.