Angajații din spitalele ieșene se vaccinează împotriva COVID-19

0
55

După ce s-a finalizat vaccinarea pentru cadrele medicale de la Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva” Iași (260 doze), a început și vaccinarea cadrelor medicale de la Spitalul de Pneumoftiziologie cu 200 doze.
La nivelul Spitalului de Neurochirurgie Iași s-au amenajat puncte speciale de vaccinare anti COVID-19. 214 de angajați s-au înscris pentru vaccinare. Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași este în prima linie, fiind unitate sanitară suport COVID pentru Spitalul de Boli Infecțioase “Sfânta Paraschiva” Iași. De la începutul pandemiei și până în prezent 130 de angajați au fost înfectați cu virusul COVID-19, au transmis reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași.
Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași, prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, s-a vaccinat în această dimineață împotriva COVID-19.
M-am vaccinat nu doar pentru siguranța mea și a celor dragi, ci pentru că sunt medic chirurg și am o responsabilitate față de pacienții mei oncologici. Așa cum am mai spus, cred cu tărie că vaccinarea este cea mai bună măsură de prevenire și combatere a SARS-CoV-2, este speranța revenirii la normalitatea vieții economice, sociale și profesionale, a declarat rectorul UMF Iași.
Acțiunea de transport și distribuire de la sediul Direcției de Sănătate Publică Iași a început încă de pe data de 03 ianuarie către Centrele de Vaccinare din județul Iași a cantităților / dozelor de vaccin (3020 doze) împotriva SARS-CoV-2, după cum urmează:
Spitalul de Pneumoftiziologie Iași (60 de doze);
Institutul de Boli Cardiovasculare Iași (105 doze);
Spitalul dr. C.I.Parhon Iași (165 doze);
Spitalul Militar Iași (195 doze);
Spitalul Sf. Spiridon Iași (740 doze);
Institutul Regional de Oncologie Iași (150 doze);
Spitalul CF Iași (155 doze);
Spitalul Elena Doamna Iași (60 doze);
Spitalul de Neurochirurgie Iași (110 doze);
Institutul de Psihiatrie Socola Iași (100 doze);
Spitalul Cuza Vodă Iași (130 doze);
Spitalul Sf. Maria Iași (120 doze);
Spitalul Sf. Sava Iași (30 doze);
Spitalul de Recuperare Iași (220 doze);
Spitalul Arcadia Iași (190 doze);
Spitalul Elytis Iași (95 doze);
Spitalul Providența Iași (50 doze);
Spitalul mun. Pașcani (145 doze);
Spitalul CF Pașcani (25 doze);
Spitalul or. Hârlău Iași (50 doze);
Preventoriu TBC Deleni (25 doze);
Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Grajduri (100 doze).
În etapa a II-a va fi vaccinată populația vulnerabilă în fața Covid-19 – vârstnici și persoane cu boli cronice, boli despre care s-a constatat că sunt comorbidități în cazurile de Covid-19, iar etapa a III-a este destinată vaccinării populației generale.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments