Au ajuns la capătul răbdării. Polițiștii de frontieră protestează pentru a li se face dreptate

0
74

Sindicatul Național al Polițiștilor de Frontieră Iași organizează în fața Prefecturii Iasi între orele 12.00-14.00 o acțiune de protest prin care POLITISTII își exprimă nemultumirea față de neaplicarea legii de salarizare 153/2017.

Suntem sindicaliști, iar pentru noi lucrurile sunt simple. Orice prejudiciere a drepturilor membrilor de sindicat va fi sancționată prompt și cu forța. Răspundem PREZENT la apelul colegilor noștri din Poliția de Frontieră Iași! Facem apel la toate sindicatele, la toți politistii si la toți pensionarii. Nemulțumirea POLITISTILOR nu este fața de neacordarea unor sume bănești, care în acestă faza de aplicare a legii sunt sume foarte mici, este pentru atitudinea celor care răspund de gestionarea destinelor țării care preferă să lovească încă o dată în salariații cei mai docili bazându-se pe faptul că aceștia au acceptat mereu nedreptățile săvârșite asupra lor în decursul anilor. Polițiștii de frontieră înțeleg situația grea prin care se trece în aceste vremuri cumplite datorită acestei boli cumplite, dar nu trebuie descărcate pe seama lor greșelile altora sau faptul că nu au fost de acord cu legea salarizării 153/2017. ESTE DE AJUNS CU FURTUL PE FAȚĂ A POLIȚIȘTILOR ! GUVERNANȚI RESPECTAȚI LEGILE!, au transmis polițiștii.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments