Ce își dorește președintele Chinei
Liderul chinez le-a cerut militarilor să mărească în mod considerabil implementarea tehnologiei în exercițiile pe care le fac. În plus, Xi Jinping le-a transmis acestora că trebuie să țină pasul cu noutățile ce au apărut în domeniul militar.
”Trebuie să crească integrarea de noi echipamente, noi forțe și noi tărâmuri de luptă în antrenamente și sistemele de luptă”, a spus președintele Chinei, în primul ordin pe care l-a dat în noul an.
Care ar fi motivele pentru care președintele Chinei vrea să fie pregătit de război
Acest ordin al președintelui chinez vinde în contextul în care, în urmă cu un an, el transmitea armatei să gestioneze crizele, descurajând războiul. Însă, pe parcursul anului 2020, s-au înregistrat cele mai grave confruntări ce au avut loc în ultimele decenii ale armatei chineze cu India. Acestea s-au soldat cu peste 20 de decese în tabăra indienilor. Nu se cunoaște numărul victimelor chineze.
În plus, armata Chinei a provocat o creștere considerabilă a tensiunilor cu Statele Unite ale Americii, după ce a intensificat operațiunile marine și aeriene din jurul Taiwanului. SUA și-au arătat disponibilitatea de vinde echipament militar către Taiwan, ceea ce nu i-a picat deloc bine Chinei. De altfel, Xi Jinping a vrut încă de când din anul 2012, când a preluat puterea, ca militarii să fie în permanență pregătiți pentru război. În anul 2015 a lansat un program modernizare a armatei țării sale.
Pentru ce ar putea intra China în război
Unul dintre motivele pentru care China ar putea intra în război ar fi proclamarea independenței Taiwanului. Acest lucru nu s-a întâmplat până acum deoarece Republica Populară Chineză și-a anunțat clar reacția la acest eveniment, dar și pentru că opinia publică din Taiwan asupra necesității proclamării oficiale a independenței față de această țară.
Nu mai departe de luna octombrie a anului trecut, președintele chinez, le-a transmis un mesaj similar soldaților, în timpul unei vizite pe care a făcut-o într-o vizită la una dintre bazele militare în Guangdong. ”Aș dori să vă concentrați toată priceperea şi energia pentru a se pregăti de război”, le-a spus el.
Avertizare cu privire la un Al Treilea Război Mondial
De altfel, tot anul trecut, șeful Statului Major al Apărării Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Nick Carter, a spus cum ar fi posibil să izbucnească un Al Treilea Război Mondial, ținând cont că istoria ”nu se repetă, dar are o ritmicitate”. El a spus că este de părere că creșterea erorilor de judecată și a tensiunilor regionale ar putea duce în cele din urmă la un conflict extins.
”Cred că trăim într-un moment în care lumea este un loc foarte nesigur şi neliniştit şi, desigur, dinamica competiţiei globale este deopotrivă o caracteristică a vieţilor noastre, şi cred că riscul real pe care îl avem cu un număr destul de mare de conflicte regionale aflate în desfăşurare în acest moment este să ne confruntăm cu o escaladare pornită dintr-o eroare de judecată”, a declarat Nick Carter.