Sindicatele Manifest, Iuris și SNPP-filiala Iași resimt presiunea acestor masuri care vor adanci in loc sa rezolve inechitatile salariale din sistemul public, motiv pentru care se angajeaza cu toate fortele in protestele planificate atât la nivelul Penitenciarului Iași cât și cele prevăzute in calendarele de proteste ale federațiilor PUBLISIND, FEDERAȚIA POLIȚIȘTILOR DE PENITENCIARE, precum și ale confederatiilor sindicale BNS și Cartel ALFa.
Revendicari particulare poliției penitenciare:
1. Asigurarea fondurilor necesare pentru ocuparea, in cursul anului 2021, a unui nr
suplimentar de 2000 posturi fata de situatia din luna ianuarie 2020.
2. Efectuarea modificarilor normative necesare in vederea acordarii titlului de
specialist de clasa pentru politistii de penitenciare, similar politistilor.
3. Indexarea pensiilor politistilor de penitenciare trecuti in rezerva, cel putin cu
valoarea inflatiei.
4. Acordarea suplimentului de risc COVID-19 pentru personalul implicat in
activitati generatoare de riscuri pe aceasta linie.
5. Semnarea si publicarea cu celeritate a ordinului de ministru privind
acordarea majorarii de 75% pentru politistii de penitenciare care nu au beneficiat
de zile libere prevazute pentru parinti, în vederea supravegherii copiilor, în situația
limitării sau suspendării activităților didactice.
6. Punerea in aplicare a Deciziilor ICCJ nr 51/2019 si respectiv nr 65/2020.
7. Plata indemnizatiei de concediu cu sporuri, urmare a sentintelor civile existente
precum si a modificarilor legislative intervenite.
8. Imbunatatirea conditiilor de munca si a dotarilor prin aplicarea prevederilor
convenite in Acordul colectiv la nivelul grupului de unitati (alocarea bugetului
necesar).
9. Efectuarea demersurilor necesare pentru punerea in aplicare a prevederilor
art 109 din Legea 145/2019 (sprijin o data in cariera pentru cumparare/construire
locuinta).
Sindicatul Manifest- Penitenciar Iași, Sindicatul Iuris– Penitenciar Iași, SNPP-filiala Iași, in reactie la adoptarea OUG nr. 226/2020 prin care este suspendata aplicarea Legii 153/2017 declanșează proteste comune începând cu data de 28 ianuarie 2021. Protestele vor continua pe termen nedeterminat și vor fi corelate cu protestele federațiilor sindicale semnatare a acordului colectiv. Nu cerem majorari salariale! Guvernul Romaniei trebuie sa respecte propriile acte normative asumate la nivel de executiv si aprobate in Parlamentul Romaniei. Noi nu ne putem negocia salariile asa cum nu putem refuza restrictiile, interdictiile si incompatibilitatile impuse de lege.
Pentru o salarizare decenta si echitabila asteptam cuminti la rand inca din anul 2010, an in care mare parte dintre drepturile noastre au fost eradicate, inclusiv plata muncii suplimentare. Avem o noua lege-cadru din anul 2017 care nu a fost aplicata decat pentru anumite familii ocupationale. Insa sectorul public nu este impartit in privilegiați și pierzanți. Nu putem inghiti la nesfarsit tergiversarile. Sporurile sunt inghetate din anul 2010. Din anul 2021 ingheata din nou si salariile dupa doar doi ani de aplicare a legii-cadru, insa ingheata exact acele salarii aflate mult sub nivelul prevazut de lege si care ar fi trebuit aduse la un nivel corespunzator pana in anul 2022.
Apreciem că măsurile de austeritate impuse de Guvernul Câțu reprezintă ultima soluție la problemele economice pe care le traverseaza tara noastra. Cresterea deficitului bugetar este un pretext la indemana pentru toate guvernele dispuse in primul rand sa taie. Deficitul grav de personal din Penitenciarul Iași este compensat prin suprasolicitarea resurselor existente, aspect care genereaza un volum de munca suplimentara imposibil de gestionat cat timp nu se fac incadrari corespunzatoare. La aceste deficiente se adauga lipsa oricăror compensații (de care alte categorii de personal au beneficiat pe durata stării de urgență și a stării de alertă).
Suspendarea aplicarii legii-cadru privind salarizarea bugetarilor echivaleaza cu taierile salariale aplicate brutal in anii crizei economice, reprezentand masuri de austeritate care nu s-au dovedit eficiente si care au facut foarte dificila revenirea la normalitate. S-a demonstrat ca diminuarea puterii de cumparare a lucratorilor inclusiv prin cresterea insuficienta a salariului minim, afecteaza productivitatea. Cerem Guvernului sa renunte la aceste masuri si sa aplice legea, asa cum a fost adoptata de Parlamentul Romaniei. Mitingul anuntat va fi completat si cu alte actiuni, cum sunt: refuzul de a efectua misiuni si activitati daca nu sunt asigurate masurile de protectie si siguranta a personalului, refuzul de prestare a muncii suplimentare, actiuni de tipul grevei japoneze, suspendarea sau blocarea activității (avand prioritate strict intervențiile in cazurile de urgență).