Ambasadoarea Franţei în România a vizitat UMF Iași

0
97

Ambasadoarea Franţei în România, doamna Laurence Auer, efectuează, în aceste zile, prima vizită la Iaşi de la începerea mandatului său. Prezența la Iași înregistează încă o premieră: UMF Iași este prima universitate de medicină și farmacie din țară pe care doamna ambasador o vizitează de la debutul mandatului. „Mi-aş fi dorit, evident, să vizitez mai devreme Iaşul. De altfel, prima mea vizită fusese programată, iniţial, în noiembrie anul trecut, dar nu a mai avut loc din cauza condiţiilor sanitare” a declarat doamna Laurence Auer.

Delegația franceză condusă de doamna ambasador a avut mai întâi o discuție cu conducerea universității. Unul dintre cele mai discutate subiecte a fost consolidarea parteneriatelor strategice între instituții de învățământ superior medical și încurajarea creării de „universități europene”. „Doamna ambasador a precizat că Ambasada Franței promovează acest tip de parteneriat cu universitățile franțuzești. Pe această platformă de cooperare între universități se pot dezvolta proiecte de cercetare comune finanțate prin programele europene Orizont. Universitatea noastră este un model de succes în absorbția fondurilor europene și putem construi pe ceea ce avem deja.” a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.
A doua parte vizitei a fost rezervată unei întâlniri cu studenții francezi de la UMF Iași, întâlnire care a avut loc în Aula „George Emil Palade”.

„Doamna ambasador a confirmat că studenții francezi care studiază la noi sunt mulțumiți de modul în care se desfășoară activitatea didactică, că au făcut ore live în perioada pandemiei, de predictibilitate – printr-o comunicare eficientă ei au știut permanent ce au de făcut și de faptul că nu sunt discriminați. În general, la UMF Iași, studenții francezi nu întâmpină problemele de care se plâng cei care studiază în alte centre universitare. De asemenea, doamna ambasador și-a arătat aprecierea pentru parteneriatele pe care UMF Iași le-a încheiat cu instituții de cercetare și învățământ din Franța, și în special pentru parteneriatul de anul trecut cu UNESS”, a mai precizat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments