Elevii care se află în Centrul de Excelență DAMIAN ȘI COSMA – „Lăsați copiii să vină la Mine!” au note foarte bune la învățătură. Pe lângă faptul că acesta este cea de-a doua casă pentru zeci de copii din județ, ei primesc un cămin, o masă caldă și pot învața în cele mai bune condiții pentru a-și îndeplini visele.
Stau pe pozele de pe WhatsApp și nu-mi vine să cred ce treabă frumoasă iese din învățământul ăsta on-line (știți că glumesc, nu?) Din cei vreo 74 de bursieri intrați din toamnă în cele două internate și prin celelalte locații (nici unul n-a făcut Covid de la stat în aceleași săli de meditații) avem la capăt de semestru 1 sub 7, 6 sub 8, 23 sub 9 și 32 sub… 10. Ies mai puțini, așa-i? Stați, că mai au doctorașii și artiștuții câteva examene și mai apoi facem socoteală totală (semestrială). Să vă mai spun că mai toți bursierii noștri pleacă de pe notele 4-5 când vin la noi?, a spus părintele Damaschin.
CASA MAICII DOMNULUI dispune de 40 de locuri pentru fete, CASA SFÂNTUL DANIEL SIHASTRUL 30 de locuri pentru băieți, iar la CENTRUL DE MEDITAȚII ȘI ACTIVITĂȚI EXTRAȘCOLARE SFÂNTUL IOAN VALAHUL -sunt 50 locuri.
Iar de vă întrebați care-i treaba cu minunea asta, luați în calcul zecile de voluntari puși pe meditații la sânge, kilometrii de cabluri pe care le-am tot tras în ultimele luni, sutele de laptopuri, tablete și telefoane, camioanele de bunătățuri descărcate prin bucătării și frigidere și, da, miile de ore cu urechea în telefon, alături milioanele de mesaje care trebuiesc date la timp celor ce iubesc copiii și cărora le pasă cu adevărat de viitorul acestui neam. Concluzia zilei? Obrazul și creierul fin cu multă dragoste și osteneală se obțin! Cinste vouă, copii! Mulțumim, dragi donatori! Domnul Iisus Hristos să ne lumineze și să ne ințelepțească în nemurire!, a mulțumit părintele.