„Codul penal pe înțelesul copiilor”, la Iaşi

0
111

Specialiştii Agentiei Nationale Antidrog din Iaşi au încheiat anul trecut un acord de colaborare cu Asociația Dialog în Justiție, care a avut ca obiect implementarea proiectului „My Legal City”, proiect care constă în derularea diferitelor acțiuni de responsabilizare a cetățenilor, educarea acestora în spiritul civic și juridic al legii, prin folosirea principiilor democratice care guvernează un stat de drept.

Prima etapă finalizată a proiectului a vizat redactarea, tipărirea și publicarea unui #Codpenalpeințelesulcopiilor, ce se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani și care cuprinde cele mai importante aspecte din domeniul dreptului penal, constituțional, drepturilor omului, precum și o parte dintre infracțiunile prezente în legile speciale, pedepse, vârsta la care minorul răspunde pentru săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală, modalități de răspundere, principalele drepturi și obligații ale omului, legile constituționale, au transmis reprezentantii ANA.

Rolul Centrului de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Iași în cadrul acestei prime etape a proiectului a fost acela de a participa cu expertiza specialiștilor şi de a pune la dispoziția inițiatorilor proiectului informații de specialitate în domeniul prevenirii traficului și consumului ilicit de droguri. În acest sens, finalitatea activității desfășurate de CPECA Iași a constat în redactarea capitolului ”Prevenirea traficului și consumului ilicit de droguri”, folosind un limbaj simplu, pe înțelesul copiilor, capitol ce este inserat în cuprinsul Codului începând cu pagina 208, până la pagina 226.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments