Prima reacție a deputatului Mugurel Cozmanciuc: „Nu am săvârșit nicio infracțiune. Sunt NEVINOVAT”

0
191

Mugurel Cozmanciuc, Vlad Marcoci și încă o persoană fizică ar fi fost trimiși în judecată de către DNA. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău au transmis printr-un comunicat de presă trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților Mugurel Cozmanciuc, la data faptei și în prezent deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene a unui partid politic, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Am luat la cunoștință CU SURPRINDERE, din comunicatul de presă, că procurorii DNA – Serviciul teritorial Bacău – au dispus trimiterea mea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Nu am săvârșit nicio infracțiune. Sunt NEVINOVAT. Nu comentez mai multe, dar vreau să reamintesc că ”această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”. Mai înțeleg că abia de acum primesc șansa reală de a mă apăra, a scris deputatul pe pagina sa de socializare.

Vlad Marcoci la data faptei inginer în cadrul Administrației Naționale „Apele Române”, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență și o persoană fizică, la data faptei administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la cumpărare de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:
În perioada 4 – 27 noiembrie 2019, inculpatul Cozmanciuc Corneliu-Mugurel ar fi pretins de la inculpatul Marcoci Vlad suma de 500.000 de lei, lăsând să se creadă că va interveni pe lângă ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor din acea perioadă pentru ca acesta să numească în funcția de director general al Administrației Naționale „Apele Române” (A.N.A.R.) o persoană apropiată de omul de afaceri. Banii urmau să fie remiși în două tranșe, iar cel care trebuia să asigure plata era omul de afaceri. Numirea respectivă nu s-a mai produs, deoarece, în data de 21 ianuarie 2020, în funcția de director general al A.N.A.R. a fost numită o altă persoană. Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, a transmis DNA printr-un comunicat.

Conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments