Primarul Mihai Chirica a trimis o scrisoare Guvernului României prin care a prezentat argumentele Municipiului Iași în susținerea unor proiecte care s-ar încadra în strategia de dezvoltare a calității actului educațional.
„Am urmărit cu mare atenție dezbaterea pe care președintele României a avut-o în ceea ce privește Planul Național de Redresare și Reziliență, unde a fost punctată, într-un mod foarte atent, modernizarea educației. Într-o scrisoare pe care am înaintat-o prim-ministrului Florin Cîțu, dar și Ministerului Fondurilor Europene și Ministerului Dezvoltării, am prezentat proiectele municipalității care privesc construcția a patru creșe cu fonduri alocate prin intermediul PNRR”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Proiectele aflate în discuție vizează costrucţia de creşe noi în Municipiul Iaşi, pentru care au fost deja aprobaţi indicatorii tehnico-economici prin hotărâri de consiliu local (HCL), după cum urmează:
1. Construire creșă în str. Canta nr. 52 – indicatori adoptaţi prin HCLi nr. 247 din 30 iunie 2020 (cost estimat 5,2 milioane lei);
2. Demolare parțială și construire creșă la Şcoala Gimnazială „Ion Neculce” nr. 2 – indicatori adoptaţi prin HCL nr. 246 din 30 iunie 2020 (cost estimat 4,4 milioane lei);
3. Construire creșă și demolare construcție existentă în şos. Voinești nr. 26 – indicatori adoptaţi prin HCL nr. 245 din 30 iunie 2020 (cost estimat 9 milioane lei);
4. Construire creșă în bd. Tudor Vladimirescu nr. 39-45 – indicatori adoptaţi prin HCL nr. 244 din 30 iunie 2020 (cost estimat la 4,5 milioane lei).
De asemenea, a fost deja realizat un studiu de fezabilitate privind extinderea şcolii primare „Miron Costin”, lucrările fiind estimate la 5 milioane lei.