Rate direct la dezvoltator! Proiectul Azimut Copou oferă noi facilități celor care doresc să își achiziționeze o locuință

0
435

Îți dorești un apartament dar nu dispui de suma necesară și băncile nu sunt o variantă bună pentru tine? Azimut Copou vine cu noutăți în acest an pentru cei care vor să își cumpere o locuință cu rate direct la dezvoltator.

În 2021, ne-am propus să facilităm accesul la propria locuință în ansamblul Azimut Copou și am introdus programul de rate la dezvoltator. Sursa de finanțare oferită de companie este o cale rapidă și sigură pentru a cumpăra un apartament într-o zonă aflată în plină expansiune: Copou Iași, au transmis reprezentanții proiectului Azimut Copou.

Există patru modalități de achiziție a unui apartament în ansamblul rezidențial Azimut Copou Iași: prin programul Noua Casă, credit bancar, plată integrală sau rate direct la dezvoltator. Ansamblul rezidențial Azimut Copou se află în construcție, așadar creditul se referă la accesarea unui credit imobiliar, unde banca poate oferi 30% din sumă, iar restul de 70% în momentul în care proiectul se dă în exploatare.

Avem mai multe opțiuni de plată. Avansul poate fi de 30%, 50% sau 90%, iar restul sumei de 70%, 50% respectiv 10% se achită la predarea apartamentului. Prețul pentru metru pătrat variază în funcție de etaj. Plata în rate la dezvoltator este cea mai avantajoasă metodă, deoarece oferă posibilitatea cumpărării unui apartament cu un avans minim de 10%, pentru o perioadă de achitare până la 5 ani. Prima rată se achită după semnarea antecontractului de cumpărare-vânzare, iar restul sumei se achită timp de 5 ani. Variantele posibile de achitare enumerate mai sus au fost elaborate ca să se plieze perfect necesităților fiecărui beneficiar. Pe tot parcursul finanțării, un manager de vânzări din echipa Inamstro va fi alături pentru a oferi informații și consultanță, au mai spus reprezentanții Azimut Copou.

În premieră pentru Azimut Copou există posibilitatea de a cumpăra un apartament cu o metodă convenabilă de achitare: fără implicarea băncii, fără adeverința de venit, doar cu buletinul, 0% comision, iar prima rată de doar 10%!

Construcția ansamblului rezidențial Azimut Copou se desfășoară conform planului stabilit, fără incoveniente. Recent s-a turnat structura de rezistență de la nivelul parterului. Continuăm armarea plăcii de peste parter, precum și a structurii de rezistență. Au fost efectuate lucrări de cofrare a ultimei secțiunii a plăcii de peste subsol și a structurii de rezistență a viitorului bloc. Ansamblul rezidențial Azimut Copou va fi predat în exploatare în luna august a anului 2022.

În acest moment, proiectul are un grad de 18% ocupabilitate. Amintim că, au rămas doar 68 de apartamente și penthouse-uri moderne cu priveliște panoramică.

În ansamblul rezidențial Azimut Copou sunt disponibile apartamente cu 2 sau 3 camere, suprafața cărora variază între 59,70 și 107,45 metri pătrați. Există 9 tipuri de compartimentări diferite, atât în variantă decomandată, cât și open space. Gradul de ocupabilitate se va mări exponențial pe măsură ce clădirea prinde contur. Construcția va schimba în totalitate aspectul zonei, datorită arhitecturii moderne, care vine în completarea spațiilor verzi. Azimut Copou este proiectul inițiat din dorința de a oferi calitate superioară și facilități în conformitate cu cele mai exigente standarde, au conchis reprezentanții proiectului.

2.5 2 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments