Strigătul de ajutor al unei mame bolnave cu cinci copii. Familia trăiește într-un bordei care stă să se prăbușească

0
354

Viața este nedreaptă uneori însă printr-un sprijin de la cei care au mai multe posibilități financiare, familiile nevoiașe ar putea duce o viață cât se poate de normală. Fiecare caz descoperit de către părintele Damaschin are o poveste tristă. Veronica este mama a cinci copii și locuiește într-o casă care abia mai stă să nu se prăbușească în comuna Dagâța. Starea de sănătate a femeii este gravă și acum, părintele Damaschin încearcă pe cât posibil să îi ofere femeii și celor cinci copii ai săi condiții mai bune.

Am cântărit îndelung dacă se cuvine sau nu să vorbesc despre Veronica. De ce? Pentru că este de departe cel mai greu caz din ultima vreme. Pentru că atâta durere a năvălit în inima mea, văzând că timp de 7 ani de boală, în care au mai și venit pe lume vreo 3 copii, nu s-a găsit om să o ajute și s-o scape, atunci când se putea, de o așa nenorocire. Pentru că Veronica este simbolul a mii și mii de mame condamnate la dispreț și ignoranță, și asta pentru simplu fapt că s-a născut și a rămas săracă. Am găsit-o în preajma Crăciunului, mergând să verificăm un apel(o pistă) apărut prin media. Din păcate, deși pista era falsă, cazul s-a dovedit pe cât se poate de real. De atunci, am bătut săptămânal și chiar mai des, aceeași cale; cu medici, cu oameni dornici să ajute, dar, din păcate, timpul scurs fără ca cineva competent să o bage în seamă, nu mai poate fi dat înapoi, a spus părintele Damaschin.

Până acum, au fost strânse alimente, medicamente și câțiva muncitori pentru a pune temelia unei noi case pentru mama Veronica și pruncii săi.

Am ajuns și ieri la Veronica, cu o remorcă plină cu de toate și cu o echipă de muncitori pentru a pune temelia unei viitoare case (pentru că bordeiul de acum, stă mai, mai să se prăbușească). Am găsit-o plângând de durere (pentru că neputând să mănânce, nici medicamentația recomandată nu se poate administra corespunzător), înconjurată de cei 5 puișori, care mai de care dornici să o ajute pentru a se face bine. Ce m-a emoționat până la lacrimi? În clipa în care am lăsat din brațe cutia de banane, Valentin, mezinul casei, fără prea multe bune maniere s-a repezit și a smuls un buchet din exoticele fructe. Am gândit, atunci, că o face ca orice copil, din poftă, sau cum ar spune pediatrii, din deficit de potasiu. Doar că următorul lui gest, îmbrăcat în puținele cuvinte știute, a fost să i le dea mamei să mănânce „pentru a se face sănătoasă”, a mai spus părintele.


Toți cei care doresc să sprijine familia Veronicăi, pot lua legătura cu părintele Damaschin.
Dragilor, chiar și dacă am citi printre rânduri, noi știm că în cazul Veronicăi binele nu poate veni decât de Sus sau, mai curând, durerea se va sfârși atunci când va îngădui Dumnezeu.

Bineînțeles că nu-mi e deloc ușor, chiar preot fiind, să nu mă gândesc la viitorul acestei familii. Dar, dacă tot spunem că Dumnezeu lucrează prin oameni, e bine să ne mobilizăm cu toții, ca în câteva zile (după ce ieri, pe minus 13 grade Celsius, am bătut primul țăruș la noul proiect pentru această familie), să facem primul pas și să demonstrăm acestor îngerași că lumea-i plină de iubire și că, indiferent ce s-ar întâmpla cu scumpa lor mama, vom fi mereu alături de ei. Tot ieri am hotărât ca nici o mamă să nu mai depindă de „protocoale”, „asigurări” și de oameni „mult prea ocupați” și să nu mai avem copii ce nu-și vor putea aduce aminte de zâmbetul mamei. De aceea, în această vară, vom pune bazele primului centru Medico – social cu absolut toate specialitățile, a mai spus părintele Damaschin.

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentVrei să devii jandarm? Află care sunt condițiile de înscriere
Articolul următorAngajații din Penitenciarul Iași și polițiștii de frontieră au protestat în fața Prefecturii
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments