Senatul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a aprobat, în ședința din data de 28 ianuarie 2021, ca activitățile didactice la începutul semestrului al II-lea, anul universitar 2020/2021, să se desfășoare în format mixt (activități online și „față în față”), la fel ca în primul semestru. Având în vedere numărul mic de studenți de la specializarea Teologie Romano-Catolică Pastorală din cadrul Facultății de Teologie Romano-Catolică, activitatea didactică se va desfășura „față în față”.
La baza acestei hotărâri au stat informațiile legate de evoluția numărului de cazuri pozitive în rândul cadrelor didactice din UAIC în semestrul I, situația epidemiologică actuală și în evolutie din Iași și din județele Moldovei, numărul de cadre didactice care s-au vaccinat, precum și ultimele decizii privind programarea pentru vaccinare. În funcție de evoluția situației epidemiologice, UAIC va reevalua și decide modalitatea în care se vor desfășura activitățile didactice pe parcursul acestui semestru, au transmis reprezentanții UAIC Iași.
Centralizarea informațiilor privind modul în care fiecare facultate din cadrul UAIC va desfășura activitățile didactice la începutul semestrului al II-lea din anul universitar
2020/2021 poate fi consultată pe site-ul UAIC, la adresa: https://www.uaic.ro/activitatile-didactice-la-uaic-vor-avea-loc-in-format-mixt-si-la-inceputul-semestrului-al-ii-lea/