Reprezentantul Romaniei la OMS Alexandru Rafila a declarat luni, 15 martie, ca in tara noastra au fost inregistrate aproximativ 4.000 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 la persoanele care au fost vaccinate cu prima doza si in jur de 400 – 450 de cazuri, la rapelul cu cea de-a doua doza.
„Eu nu stiu la nivel mondial. Exista sigur ca da, dar situatia din Romania e mai concludenta pentru noi. S-au inregistrat circa 4.000 de cazuri de infectie la persoane care fusesera vaccinate cu prima doza si asta reprezenta cam 0,4 % din totalul dozelor administrate ca si prima doza, iar dupa doza a doua si cu un interval mediu de 7 zile, adica din momentul vaccinarii pana in momentul infectarii au trecut maxim 7 zile.
In cazul celei de-a doua doze sunt vreo 400-450 de cazuri, adica 0,08 % din totalul dozelor administrate, iar intervalul mediu este de 4 zile. Asta demonstreaza ca deja dupa prima doza, persoane potential vulnerabile la boala au avut un raspuns imun care i-a protejat. Din cauza aceasta, dupa doza a doua, procentul a fost mult mai mic”, a afirmat Alexandru Rafila intrebat daca exista o statistica mondiala a OMS al numarului cazurilor de infectare dupa vaccinare.
Duminica, 14 martie, autoritatile au anuntat ca in Romania au fost vaccinate 1.447.357 de persoane.