Direcția Locală de Evidență a Persoanelor Iași recomandă cetățenilor Municipiului Iași ca în această perioadă să solicite eliberarea de cărți de identitate provizorie

0
111

Reprezentanții DLEP subliniază faptul că este o situație temporară, până la soluționarea problemelor legate de producerea efectivă a cărților de identitate normale, probleme care nu țin de autoritatea locală.

În același timp, reprezentanții DLEP atrag atenția asupra faptului că, potrivit Legii nr. 55 / 2020, „valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice, precum și de entitățile private autorizate conform legii se menține pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări”, acest lucru fiind valabil și pentru actele de identitate.

Cererea pentru eliberarea actului de identitate:
– se obţine de la ofiterul de serviciu sau se descarcă Anexa 11 şi se listează pe o singură foaie, faţă-verso;
– se va completa de către solicitant şi se va semna în faţa lucrătorului de la ghişeu.
Actul de identitate al solicitantului. În cazul în care solicitantul nu are acest act se va ataşa:
Un document emis de instituţii sau autorităţi publice, cu fotografie de dată recentă, pentru certificarea identităţii, respectiv: carte de alegător, paşaport, permis de conducere, legitimaţie de serviciu, livret militar, diploma de absolvire a unei instituţii de învăţământ (original şi fotocopie)
Fotografii 3×4 cm(3 bucăţi), de dată recentă, cu bandă albă de 7 mm la bază.
Chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate provizorii (1 leu) – se poate achita la sediul nostru, la casieriile din Centrele de cartier ale Primăriei, sau pe platforma ghişeul.ro

Dacă solicitantul este în posesia unuia din documentele de mai jos, acestea se vor prezenta în (original şi fotocopie):
Certificatul de naştere;
Certificatul de căsătorie în cazul persoanelor căsătorite sau al soţului supavieţuitor;
Hotărârea de divorţ definitivă şi irevocabilă, dacă este cazul;
Certificatul de deces al soţului/soţiei decedat/decedate, în cazul soţului supravieţuitor;
Documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu-click aici (original şi fotocopie)
Dacă solicitantul nu este titularul spaţiului de locuit este necesară prezenţa găzduitorului care va prezenta actul de proprietate(original şi fotocopie)
Dacă găzduitorul nu se poate prezenta la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor, declaraţia de primire în spaţiu poate fi consemnată la notarul public, la misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din străinătate sau în prezenţa poliţistului de la postul de poliţie-pentru mediul rural.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments