Noi restricții adoptate de Guvern. De când se interzice ieșirea din casă după ora 20.00 și când se închid magazinele

0
183
Politisti si jandarmi verifica respectarea masurilor de protejare a calatorilor cu metroul in prima zi dupa instituirea starii de alerta la nivel national, pentru o perioada de 30 de zile, in urma hotararii Comitetului National pentru Situatii de Urgenta (CNSU), in Bucuresti, vineri, 15 mai 2020. ALEXANDRU DOBRE/ MEDIAFAX FOTO.

Se propune modificarea și completarea măsurilor adoptate pentru prevenirea răspândirii și controlul infecțiilor generate de virusul SARS-CoV-2, valabile pe perioada stării de alertă, după cum urmează:
Reducerea intervalului orar, în care este permisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei fără restricții, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori și mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 20:00, pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori.
Reducerea intervalului orar, în care este permisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei fără restricții, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 20:00 pe întreaga durată a săptămânii. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile scade sub 7 la 1.000 de locuitori și intră în vigoare măsura prevăzută la lit. a).
Limitarea intervalului de timp în care este permisă desfășurarea activității operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori și mai mică de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 18:00 pentru zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori.
Limitarea intervalului de timp în care este permisă desfășurarea activității operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 7,5 la 1.000 de locuitori, până la ora 18:00 pe întreaga durată a săptămânii. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență scade sub 7 la 1.000 de locuitori și intră în vigoare măsura prevăzută la lit. c).
Suspendarea activității operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness, în localitățile în care incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 4 la 1.000 de locuitori. Aplicabilitatea măsurii încetează când rata de incidență scade sub 3,5 la 1.000 de locuitori.
În perioadele 03.04-04.04.2021 și 01.05–02.05.2021 se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 20:00-02:00 pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase.
În datele de 27.03.2021 și 28.03.2021 se permite circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 18:00-22:00 pentru deplasarea și participarea la serviciile religioase oficiate pentru sărbătoarea Pesah.
Prin excepție de prevederile art. 1, lit. c) și d), în intervalul orar 18:00-05:00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
Se abilitează ministerele de resort să modifice ordinele comune care reglementează condițiile de desfășurare a activității operatorilor economici pentru limitarea răspândirii COVID-19, în sensul stabilirii concrete a numărului maxim de persoane cărora le este permis simultan accesul în interiorul incintelor acestora raportat la suprafața obiectivelor.
(1) Prin ”incidența cumulată în ultimele 14 zile” se înțelege incidența cumulată a cazurilor calculată pe un interval de 14 zile, cuprins între a 17-a zi și a 3-a zi, anterioare datei în care aceasta se realizează, prin raportare la numărul de persoane din fiecare localitate, actualizat săptămânal de Direcția pentru Evidența Populației și Administrarea Bazelor de Date.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments