Primarul Mihai Chirica: „Dumnezeu să vă odihnească în pace, distinse domnule primar Constantin Simirad! ”

0
196

O veste tristă a acoperit această zi cu durerea plecării dintre noi a celui care a fost Constantin Simirad, fost primar al Municipiului Iași în dificila perioadă a tranziției postcomuniste.

Un om bun, mereu cu vorbă cumpătată, deschis către mediile culturale și academice, profesorul universitar Constantin Simirad a adus firescul în administrația publică, deschizând municipalitatea ieșeană spre comunitate, dar și către orizontul european al valorilor democratice.

Constantin Simirad a condus Primăria Municipiului Iași în anii 90, când întreaga societate românească încerca să se descotorosească de trista eră comunistă, căutând să pășească cât mai sigur pe calea spre democrație și adevăr. Vremuri deosebit de grele, în care administrarea unui oraș ca Iașul presupunea un efort considerabil de adaptare la noile realități și provocări postdecembriste.

Constantin Simirad a reușit să redea Iașului strălucirea peste care se așezase zgura falimentului economic și social al comunismului.

Azi, cu durere, ne despărțim de un om care a făcut din Iași un oraș respectat în întreaga țară.

Amintirea, însă, îi va rămâne veșnică în sufletele noastre.

Dumnezeu să vă odihnească în pace, distinse domnule primar Constantin Simirad!

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments