Toți cei care au avut în ultimii trei ani peste norma de bază ore suplimentare ar trebui să primească procentul aferent la concediu și norma de hrană.
Este o nouă confirmare a faptului că și drepturile salariale firave din învățământ sunt calculate greșit. Datoriile statului român sunt din estimările noastre doar la nivelul județului Iași de peste 10 mil. Euro!! Și asta pe procesele la care câștigăm ,,la sigur”Suntem în acest moment aproape într-o imposibilitate juridică. Avem 3 spețe unde trebuie introduse acțiuni ce par a avea un deznodământ clar.Doar aici trebuie să introducem aproximativ 650 dosare. Coroborat cu alte două acțiuni la care așteptăm rezultate favorabile efortul juridic se însumează la peste 1000 de dosare!!! Dacă le-am înregistra pe toate în același timp am avea nevoie de un camion pentru transportul acestora. Aici ne-au adus reprezentanții Statului Român!! Poate acest fapt este un alt motiv al campaniei îndreptate împotriva noastră. Sindicatele nu sunt un ,, rău necesar” cum greșit îmi spunea un lider coleg ieri. Și-au demonstrat utilitatea în ultimii 15 ani!! Legi nerespectate, salarii tăiate, numeroase tentative de abuzuri. Toate acestea au fost dejucate în general de către noi. O vom face și mai departe!!! Asta dacă nu vom fi interziși prin lege, a transmis Laviniu Lăcustă, președintele USLIP Iași.
Abonează-te
Conectează-te la 7est aici
Nu esti autentificat pe 7est sau facebook, nu poti comenta !
0 Comments
cele mai vechi