Zbor direct Iași-Londra Heathrow, cu Blue Air, începând din luna mai

0
111

Aeroportul Iași și compania Blue Air anunță deschiderea noii rutei directe Iași-Londra,
Aeroportul Heathrow, în data de 18 mai 2021. Zborul Iași-Heathow (și retur) va avea trei frecvențe pe săptămână: marți, joi și sâmbătă, conform următorului program: IAS 18:20 – LHR 19:35 LHR 20:25 – IAS 01:30 Cu această ocazie, Blue Air a lansat și primul serviciu ultra low-cost direct între cele două aeroporturi. Biletele, disponibile deja în sistemul online – https://bit.ly/3nwseSt -, au prețuri pornind de la 9,99 euro/segment, și toate rezervările includ o schimbare gratuită a datelor de călătorie.

Prezent la Iași, Krassimir Tanev, Director Comercial Blue Air, a mai anunțat că Iașul va
fi conectat cu 12 noi destinații interne și internaționale, prin hub-ul său din București, în cadrul orarului de vară 2021: Amsterdam (1 oprire), Atena (1 oprire), Bruxelles (1
oprire), Cluj Napoca (1 oprire), Larnaca (1 oprire), Madrid (1 oprire), Milano – Linate (1
oprire), Munchen (1 oprire), Paris – Charles de Gaulle (1 oprire), Roma (1 oprire)
Stuttgart (1 oprire) și Timișoara (1 oprire). Totodată, Blue Air intenționează să se
asocieze cu mai mulți transportatori ce operează pe Aeroportul Heathrow, pentru a crește opțiunile de conectivitate pentru clienții români din întreaga lume.

„Suntem foarte încântați de revenirea companiei Blue Air pe Aeroportul Iași, prin
lansarea acestui zbor între orașul Iași și Londra-Heathrow, principalul nod aerian al
Regatului Unit și unul dintre cele mai importante aeroporturi din lume, atât din punct de vedere al traficului de pasageri cât și din punct de vedere al diversității rețelei de
conexiuni. Legătura cu acest hub intercontinental înseamnă oportunități de călătorie în
orice colț de lume, precum și posibilitatea de a atrage cât mai mulți pasageri din toată
regiunea și chiar din Republica Moldova. Suntem încrezători că Iași-Londra Heathrow, o
rută mult așteptată, va avea succes, acesta fiind doar începutul unei colaborări extrem de benefice. Consolidarea parteneriatelor cu companiile aeriene și deschiderea de noi
zboruri internaționale sunt parte din strategia noastră de dezvoltare pe termen lung. Blue Air rămâne un partener strategic pentru business-ul aeroportului nostru și pentru
dezvoltarea întregii regiuni, iar pe această cale doresc să mulțumesc încă o dată
conducerii companiei pentru deschidere și încrederea pe care ne-a acordat-o, a declarat Vasile Stoicea, Director General Provizoriu al Aeroportului Iași.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments