Comuna Aroneanu anunță începerea campaniei de salubrizare a zonelor publice sau private în care s-au identificat deșeuri abandonate. Anul acesta, campania de salubrizare locală de la nivelul Comunei Aroneanu se suprapune peste cea județeană (Consiliul Județean Iași și ADIS Iași), sub titulatura „Iași Mai Verde”. Astfel, în calendarul 15-25 aprilie 2021, orele 11-15, se va demara campania de salubrizare a următoarelor zone în care s-au identificat deșeuri abandonate.
1. Satul Dorobanț, deasupra terenului ce a făcut obiectul împăduririi (deșeuri din gospodării, din comerț – sticle, doze, etc) terenul aparține domeniului public al Comunei Aroneanu;
2. Satul Șorogari, la intrarea în sat, la limita cu fosta livadă („întămplător” este plin de resturi de materiale ce au folosit la construcții) – terenul aparține unor persoane private neidentificate, este amplasat pe municipiul Iași;
3. Satul Aroneanu, zona Ciir (deșeuri din gospodării, din comerț – sticle, doze, etc, resturi din construcții) terenul este în domeniul privat al persoanelor fizice și în domeniul public al statului, administrat de RA Romsilva;
4. Satul Aroneanu, capătul străzii Petru Rareș, către Pădure (deșeuri din gospodării, din comerț – sticle, doze, etc, resturi din construcții) – terenul este amplasat pe raza municipiului Iași, în imediata vecinătate a intravilanului satului Aroneanu;
5. Satul Aroneanu, pădurea Ghiorghiasa (deșeuri din gospodării, din comerț – sticle, doze, etc, resturi din construcții) – terenul aparține domeniului public al statului și este în administrarea RA Romsilva;
6. Satul Rediu-Aldei, zona Pădurii Ghiorghiasa (deșeuri din gospodării, din comerț – sticle, doze, etc, resturi din construcții) – terenul aparține domeniului public al statului și este în administrarea RA Romsilva;
7. Satul Rediu-Aldei, zona pârâului ce a făcut obiectul regularizării cu aproximativ 13 ani în urmă (deșeuri din gospodării, din comerț – sticle, doze, etc) – terenul aparține domeniului public al Comunei Aroneanu.
Pentru o mai bună organizare, persoanele interesate pot opta pentru care dintre zilele 15-25 aprilie 2021 au posibilitatea să participe prin exprimarea opțiunii aici, pe facebook, prin e-mail la adresa [email protected] sau prin sms sau Whatsapp la numerele de telefon 0724/387.959 sau 0742/420.715. Comuna Aroneanu asigură transportul voluntarilor, echipament de protecție (mănuși, mască), apă, saci menajeri.