Deputatul Alexandru Muraru: „Dorim să realizăm cât mai repede construcția sediu nou pentru Opera Iași”

0
156

Am avut o întâlnire cu directorul Operei Naționale Române Iași, domnul Daniel Șandru, alături de membri de sindicat și angajați ai acestei instituții culturale. Discuțiile s-au aplecat asupra provocărilor curente cu care ONRI se confruntă, pe fondul tensiunilor din ultimele luni, respectiv cum putem îmbunătăți atât legislația din domeniul cultural cât și activitatea, per ansamblu, a operei ieșene.

În primul rând, am fost unul dintre cei care au susținut numirea domnului Daniel Șandru în această poziție, fiind o decizie menită să asigure stabilitate. Totodată, mă bucur să văd că activitatea culturală a operei a început să se desfășoare, din nou, cu publicul. În privința problemelor punctuale, discuțiile cu angajații operei s-au manifestat pe mai multe paliere: situația contractelor pe perioadă determinată, limitarea la două mandate pentru managerul cultural, situația contractului colectiv pe ramură și recuperarea vechimii prin grupa a doua de muncă.

În raport cu contractele pe perioadă determinată, nemulțumirile sunt justificate de puterea nelimitată pe care managerul o are în raport cu angajații. Consider că este anormal ca practica contractelor determinate să devină o constantă, ceea ce nu face altceva decât să inducă sentimentul de nesiguranță și presiune asupra angajaților operei.

Cu referire la limitarea la două mandate a managerului cultural, una din doleanțele angajaților, aceasta este motivată de nevoia eliminării curentului de așa-numiți baroni culturali. Acest deziderat poate fi realizat prin amendarea OUG 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură. Totodată, angajații își doresc mai multă transparență în actul managerial, în sensul prezentării unui raport anual cu referire la situația investițiilor, achizițiilor și cheltuielilor instituției, astfel încât să fie reflectată situația reală a momentului, respectiv defalcat pe departamente, pentru evitarea utilizării ineficiente a fondurilor publice.

În privința contractului colectiv pe ramură, angajații au precizat că acesta nu a mai fost actualizat din 2006, practic de aproape 15 ani. În aceeași notă, își doresc recuperarea grupei a doua de muncă, așa cum s-a întâmplat deja la Cluj și în alte zone ale țării. Practic, este vorba de recuperarea unor ani de vechime în muncă, drept pierdut de aceștia în 2010, atunci când legea a făcut excepție de la unele categorii din domeniul cultural.

În concluzie, angajații Operei Naționale Române Iași își doresc o legislație uniformizată în domeniul cultural și o organigramă standardizată care să protejeze angajații de abuzuri, în contextul în care există deja mai multe litigii în justiție ca urmare a desființării injuste a unor posturi din cadrul instituției. De asemenea, dorim să realizăm cât mai repede construcția sediu nou pentru Opera Iași, astfel încât să putem oferi un spațiu adecvat spectacolelor de amploare și să creștem apetitul local pentru cultură!

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments