DRDP Iași a finalizat lucrările de asfaltare pe podul de pe DN 2, la ieșirea din Roman

0
208

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași a finalizat, în noaptea de 28/29 aprilie, lucrările de așternere a mixturii asfaltice pe podul peste râul Moldova, situat pe DN 2, km 328+437, la intrarea în municipiul Roman, dinspre Horia. Lucrările fac parte din programul de întreținere curentă pe timp de vară derulat de DRDP Iași cu terți (CTT Construcții Safe SRL) și vizează turnarea unui strat de 4 cm de mixtură asfaltică pe calea de rulare de pe obiectivul menționat. Pentru a limita la maximum ambuteiajele, lucrările, incluzând frezarea părții carosabile și așternerea mixturii asfaltice, s-au desfășurat pe timp de noapte.

Facem precizarea că, în primăvara anului trecut, DRDP Iași, prin Secția Drumuri Naționale Piatra Neamț, a executat lucrări de așternere a covorului asfaltic în regie proprie, de la limita cu județul Iași până la girația de la Horia, inclusiv în municipiul Roman. Singurul inconvenient în trafic rămâne zona rosturilor de dilatație pe podul de la km 328+437, unde procedura de achiziție se află în curs de finalizare. În acest sens, precizăm faptul că DRDP Iași a avut prevăzut pentru anul 2020 un contract cadru pentru montarea rosturilor cu compania italiană VISCOLOR SRL, neonorat însă pe fondul pandemiei COVID-19, drept pentru care a fost nevoie de reluarea procedurii de achiziție, a transmis DRDP Iași.

Până la finalizarea în totalitate a lucrărilor, DRDP Iași face în continuare apel la înțelegere din partea conducătorilor auto, cu recomandarea de a circula cu atenție și cu respectarea semnalizării instituite pe obiectivul amintit (Limitare de viteză de 40 km/h și Drum cu denivelări”).

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments