Salubris Iași îngroapă voit sectorul HoReCa. Facilitățile acordate în perioada pandemică au fost anulate la Iași. Pe fondul unei crase lipse de înțelegere a unor termeni, agenții economici din Iași sunt somați de Salubris să achite taxe aberante. Cei care au cerut suspendarea sau diminuarea taxelor de salubritate pe perioada în care au fost obligați să își închidă afacerile sau să reducă activitatea, s-au pomenit hărțuiți, controlați sau somați să schimbe contractele. Artizanul acestor șicanări este directorul Cătălin Neculau, fost agent de vânzări până a devenit manager la Salubris cu cel mai nesimțit salariu din zona bugetară- 11.000 euro brut pe lună
Statul, prin măsurile sale anti-economice închide cam tot ce se poate din sectorul HoReCa, iar Salubris Iași continua această politică criminală și percepe aceleași taxe de salubritate. Deși există un grad de ocupare scăzut cu peste 40% în sectorul HoReCa, Salubris percepe tarife intregi. Agenții economici din acest sector se plâng de faptul că nu există nicio formulă de calcul rezonabilă pe zona de deșeuri, aceștia fiind obligați să plătească în continuare tarife întregi.
“Este o călărire a serviciilor publice pe privați, să scoată bani pentru ghiftuirea celor din CA și din conducerea Salubris. În timp ce la curent, la apă, se observă reduceri sub jumate din consumul normal, la gunoi rămân constanți metri cubi de deșeuri, cu toate ca nu sunt clienți”, susțin reprezentanți din HoReCa.
Hărțuirea Salubris
Conform ultimei Hotărâri a Comitetului Județean de Urgențe nr.52/2021, activitatea de alimentație publică în interiorul clădirilor a fost interzisă pe raza municipiului Iași, fapt ce i-a pus pe mulți dintre operatorii economici în imposibilitatea plății sumelor impuse de Salubris. Întrucât cea mai mare parte din activitatea restaurantelor a fost anulată de această hotărâre, mulți dintre operatorii economici au solicitat anuarea sau scutirea de la plată a serviciului de salubritate pe perioada în care este interzisă desfășurarea activității.
Cei care au avut curajul să își ceară drepturile s-au pomenit cu șicanări, controale și somații. Pentru birocrații de la Salubris, proprietatea termenului ’”delivery” este sinonimă cu“catering”. Agenți economici care apelează la firme de delivery sunt confundați în mod premeditat ca făcând catering, deși nu au în administrare flote auto care să facă acest serviciu. Unul din administratorii unui restaurant din centrul Iașului a fost pândit ore în șir de birocrații de la Salubris și somat să refacă contractul cu o sumă suplimentară celei trecute aberant pe perioada înăspririi restricțiilor, deoarece prestează servicii de catering, în ciuda faptului că agentul economic nu dispune de niciun mijloc de locomoție cu ajutorul căruia să poată presta acest serviciu, acesta fiind într-un contract cu o firmă de livrări la domiciliu, metodă adoptată de majoritatea operatorilor HoReCa pentru a supraviețui pe piață în această perioadă.
Vânzătorul Neculau uită de unde a plecat
Artizanii acestor hărțuiri sunt Valentina Condrea, șefa Biroului Contractare și Cătălin Neculau, fost agent de vânzări, revenit în administrație ca umbră palidă a directorului Ioan Apostol, până a parvenit pe postul de director al Salubris. În timp ce privații privesc cu frică către ziua de mâine, bugetarul de lux Cătălin Neculau câștigă în mod nesimțit și nejustificat un salariu lunar brut de 11.000 de euro, fiind unul dintre cei mai bine plătiți directori din Iași.
Spre deosebire de operatorii mai mici din HoReCa, caz în care se aplică jumulirea până la fundul buzunarului, protejații din acest sector, printre care Mamma Mia și Cafeneaua Piața Unirii, beneficiază de un regim preferențial.
Efectele negative generate de pandemie asupra sectorului HoReCa au fost însoțite în alte orașe din țară de măsuri administrative de susținere pe piață a activităților din acest sector. La Iași, acestea s-au transform în hărțuirea ultimilor supraviețuitori din HoReCa.