A crescut numărul infracțiunilor săvârsite de conducătorii auto

0
66

În ultimele zile, polițiștii rutieri au aplicat zeci de amnezi șoferilor care au fost găsiți cu nereguli. Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 4 Poliţie Rurală Miroslava au oprit pentru control, pe DJ 248 A, în comuna Miroslava, un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, iar cercetările continuă.
O altă situație înregistrată de către poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 4 Poliţie Rurală Miroslava a fost atunci când au oprit pentru control, pe DJ 246, în comuna Ţibăneşti, un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, iar cercetările continuă, au transmis polițiștii.
Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Iaşi efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că la data de 23 mai a.c., un bărbat de 57 de ani ar fi condus un tractor pe raza comunei Mogoşeşti şi ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 19 ani. În urma impactului, ambii conducători auto au fost răniţi. Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, iar în urma testării bărbatului de 57 de ani a rezultat o valoare de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.

CERCETAŢI PENTRU INFRACŢIUNI LA REGIMUL RUTIER

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Iaşi au oprit pentru control, pe raza comunei Ţigănaşi, o autoutilitară condusă de o tânără de 19 ani. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că tânăra nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar un tânăr de 21 de ani i-ar fi încredințat acesteia autoutilitara, deși ar fi cunoscut că nu deţine permis de conducere.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu deţine permis de conducere.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments