Acord de cooperare între Consiliul Județean Iași și Raionul Cernăuți din Ucraina

0
59

Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, și președintele Consiliului Raional
Cernăuți, Ruslan Domnițak, au semnat, astăzi, la Cernăuți, un acord de cooperare între
cele două unități administrativ-teritoriale. Acordul deschide noi posibilități de colaborare
între județul Iași și raionul Cernăuți, în vederea implementării unor proiecte de
dezvoltare, în beneficiul celor două comunități. Acțiunile de cooperare vizează economia,
sănătatea, educația, cultura, turismul, sportul și tineretul, asistența socială și accesarea de
fonduri europene. Acordul va facilita stabilirea unor relații bilaterale între autoritătile
administratiei publice orășenești și comunale, între agenți economici din industrie și
comerț, între instituții publice locale, cât și între organizațiile și asociatiile
neguvernamentale locale.
Potrivit acordului, în domeniul economic se urmărește dezvoltarea la nivel local a
colaborărilor industriale și comerciale și încurajarea investițiilor. Colaborarea dintre
județul Iași și raionul Cernăuți mai prevede schimburi de experiență între instituțiile de
învățământ și de cultură, dar și în domeniile sportului, turismului și asistenței sociale,
precum și sprijin în formarea specialiștilor din sistemul medical. Cele două părți vor
organiza evenimente și programe comune pentru elevi, studenți, cadre didactice și
cercetători, pentru sportivi și artiști sau între oameni de afaceri.

“ Legătura istorică dintre regiunile noastre este dusă mai departe de comunitățile
ucrainene din Iași și comunitățile române din Raionul Cernăuți. Ultimul recensământ din
2001 a consemnat un număr de 114.555 persoane, 12,5% din populația regiunii, care s-au
declarat de etnie română. Acest acord este o modalitate în plus de susținere a activității
lor economice, sociale și culturale și de promovare a rădăcinilor noastre istorice. Avem
deschidere în fața unor noi oportunități de colaborare și susținere reciprocă și în fața
proiectelor de dezvoltare în domeniile de interes ale ambelor regiuni. Astăzi, câștigăm nu
doar un partener de colaborare, ci un frate de suflet pentru Iași”, a declarat președintele
Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments