Precizăm că aplicarea marcajelor rutiere, conform normativelor în vigoare, nu poate fi efectuată mai devreme de două săptămâni de la așternerea mixturii asfaltice. De asemenea, trebuie avut în vedere că lucrările pe acest sector au fost îngreunate și de precipitațiile căzute în ultimele zile.
Reamintim că lucrările pe tronsonul menționat au demarat în noaptea de 09/10 mai 2021, cu lucrări pregătitoare în vederea așternerii mixturii asfaltice (frezarea părții carosabile). Pentru limitarea la minimum a ambuteiajelor, DRDP Iași a luat decizia ca acestea să fie executate pe timp de noapte (interval orar 20:00 – 05:00), cu semnalizarea corespunzătoare a sectorului de drum afectat și cu respectarea întocmai a recomandărilor Poliției Rutiere.
În ceea ce privește accidentele produse în ultimele zile pe sectorul de drum menționat, DRDP Iași face precizarea că acestea au avut drept cauze principale neatenția la volan, neasigurarea la schimbarea direcției de mers, manevre ilegale de întoarcere, neadaptarea vitezei la condițiile de drum și nerespectarea regimului de viteză instituit. De asemenea, unul dintre accidente a avut drept cauză manevra de evitare a unei căprioare care a traversat partea carosabilă, pe timp de noapte.
În acest sens, DRDP Iași anunță participanții la trafic că lucrările pe DN 28 vor continua în zilele următoare cu așternerea mixturii asfaltice pe tronsonul Lețcani – Valea Lupului (zona Metro) și cu executarea premarcajului rutier pe tronsonul Podu Iloaiei – Lețcani. Recomandarea noastră pentru conducătorii auto este de a circula cu prudență pe sectoarele menționate, cu respectarea restricțiilor și a semnalizării instituite, reiterând totodată apelul la înțelegere pentru disconfortul temporar produs în trafic.
Abonează-te
Conectează-te la 7est aici
Nu esti autentificat pe 7est sau facebook, nu poti comenta !
0 Comments
cele mai vechi