Adrian Porumboiu despre Dragos Galea : Ce asasin economic, o sageata , l-ati facut mare pe gandacul asta de Galea

0
1340

Eu i-am cununat părinții lui Gâlea și l-am botezat și pe el… Nu știi ce bagi și ce scoți din cristelniță. Am darul ăsta al creștinării, am foarte mulți copii botezați și au fost printre ei și lepădături care mi-au mai mușcat mâna, dar Gâlea nu a fost răul cel mai mare. Dacă ar fi să aducem cuiva acest calificativ, de asasini economici, atunci cei care au vrut să mă omoare economic la acea vreme sunt fostul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, Ponta, Exim Bank. .. Firmele au picat din cauza lor. Ăștia mi-au făcut greutăți, nu Gâlea. Apoi a mai fost și acea sancțiune de 6 milioane de lei, în perioada aia a lui 2004-2005. Eu când am vândut firmele, acestea funcționau. Dacă știam ce se va întâmpla, le băgam eu în insolvență. Până acum am câștigat toate procesele pe care le-am avut și mulțumesc lui Dumnezeu, sunt încă bine! “, a declarat Adrian Porumboiu.

Din informatiile noastre,gandacul Galea a inceput sa guste din placerile Iasului, avand deja cel putin doua victime feminine de marca, „petrecerile” avand loc la locuinta acestuia din Copou. Vom reveni saptamana viitoarea cu cele doua „mere” culese deja, poze si declaratii ale celor implicate.

 

 


3.5 8 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments