Diplomă de excelență pentru Secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase ”Sf. Paracheva Iași”

0
432

Distincția a fost acordată în cadrul Conferinței Naționale de Patologie Infecțioasă care a
avut loc săptămâna trecută, la Iași, și care a reunit specialiști în domeniu din întreaga țară.
Aceasta vine ca o recunoaștere a efortului și abnegației depuse pe perioada pandemiei
Covid 19 de întreg personalul secției ATI. Pe parcursul celor 15 luni de pandemie, dintre
cei peste 5000 de pacienți pozitiv Covid 19 internați la Spitalul de Boli Infecțioase, 540
au fost îngrijiți și tratați în Terapie Intensivă.

”În momentul de față suntem singurul spital în care sunt îngrijiți pacienți COVID 19. Am
fost prima unitate medicală care a admis, tratat și vindecat pacienți COVID și vom fi
cadrele medicale permanent pe baricade până când va fi declarat sfârșitul pandemiei.
Colegii mei din secția ATI au pus viața pacienților mai presus de propria sănătate. Au
demonstrat în aceste luni extrem de grele că nu abandonează nicicând lupta, au dat
dovadă de profesionalism, dedicare, aplecare către nevoile pacientului, de grijă și
compasiune. Au meritat pe deplin această recunoaștere publică a efortului lor”, a afirmat
dr. Florin Roșu, managerul Spitalul de Boli Infecțioase ”Sf. Paracheva Iași”.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments