„Nu sunt eu”, Maia Morgenstern – o biografie

0
166
Maia Morgenstern

Un moment cu totul aparte va avea loc în seara zilei de 30 iunie, începand cu ora19:00 în
Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” a Ateneului Național Iași, când Maia
Morgenstern va susține spectacolul încărcat de emoție „Nu sunt eu”, Maia Morgenstern –
o biografie.

În fiecare an, la sfârșitul lunii iunie, Municipalitatea ieșeană organizează comemorarea
Pogromului de la Iași, unul dintre cele mai întunecate episoade din istoria României. Este
foarte important să ne cunoaștem și să ne asumăm trecutul, pentru ca astfel de orori să nu
se mai repete și să transmitem generațiilor viitoare lecția toleranței și a respectului.

Având în vedere că anul acesta se împlinesc 80 de ani de la evenimentele tragice din
1941, în timpul cărora peste 13.000 de evrei și-au pierdut viața, Primăria Municipiului
Iași, Comunitatea Evreilor din Iași, Consiliul Județean Iași și Institutul Național pentru
Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, în parteneriat cu Reprezentantul
Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea
Antisemitismului și a Xenofobiei, și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” organizează în
perioada 28-30 iunie 2021 un eveniment major de omagiere și păstrare vie a memoriei
victimelor, la care sunt așteptate să participe personalități din întreaga lume, eveniment ce
include o serie de activități comemorative, științifice și culturale, la care am fi onorați să
ne fiți alături.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments