Sute de amenzi au fost aplicate șoferilor pentru viteza

0
34

Poliţiştii rutieri ieşeni au organizat şi desfăşurat o serie de acţiuni punctuale, pe drumurile publice din judeţ, în zonele cu risc de accidente, pentru prevenirea evenimentelor rutiere.

Au fost aplicate 745 sancţiuni contravenţionale, dintre care : 225 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 11 pentru depăşire neregulamentară,  6 pentru conducerea unui auto sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe,  3 pentru neacordare prioritate pietoni,  25 de abateri au fost comise de pietoni,  28 de către biciclişti, iar restul au fost alte abateri.

 

Poliţiştii au reţinut 83 de premise de conducere dintre care 42 pentru nerespectarea

regimului legal de viteză, 11 pentru depăşire neregulamentară, 6 pentru conducerea unui

auto sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, 3 pentru neacordare prioritate pietoni,

iar restul pentru alte abateri. De asemenea, au fost retrase 19 certificate de înmatriculare. Poliţiştii Poliţiei Oraşului Hîrlău au oprit pentru control un tânăr, de 22 ani, care conducea un auto pe drumul public din comuna Cotnari, prezentând un permis de conducere ce prezenta elemente de contrafacere. În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui auto fără permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Poliţiştii Poliţiei Oraşului Tg. Frumos au depistat un bărbat de 32 ani care conducea un auto pe drumul public, în afara localităţii Războieni, având în urma testării alcoolscopice, valoarea de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui auto sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Oamenii legii au depistat un tânăr de 20 ani, care conducea un auto, pe drumul public din localitatea Răducăneni cu viteza de 127 km/h, pe un sector de drum unde limita legală de viteză este de 50 km/h. Acesta a fost sancţionat contravenţional, cu amendă în cuantum de 1.450 lei şi reţinerea permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 90 de zile.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments