Pacientul a fost transportat de urgență la Iași cu Ambulanța după ce a stat mai multe ore în soare fără a se proteja. În momentul în care a fost preluat de echipajul medical era în stare de comă și cu o temperatură a corpului foarte mare.
Un bărbat în vârstă de 50 de ani din localitatea Scheia din judeţul Iași s-a expus la soare un timp îndelungat. Acesta lucra cu ziua la o persoană din Căușești şi prezenta o criză convulsivă. A fost transportat iniţial la UPU din cadrul Spitalului Nicolae Oblu din Iași iar ulterior a fost transferat la UPU din cadrul Spitalului Sf. Spiridon. Acesta prezenta hipertemie cu 42,7 grade celsius, era comatos, instabil hemodinamic cu o importantă afectare renală. A fost echilibrat din punct de vedere hemodinamic şi hidroelectrolitic în UPU. În aceste momente se află intubat şi ventilat mecanic, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic șef UPU-SMURD Iași.