Au început început înscrierile la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași

0
102

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a început de luni, 5 iulie, admiterea la studiile de doctorat pentru anul universitar 2021 – 2022. Depunerile de dosare se pot face în două etape: 5 – 15 iulie și 1 – 16 septembrie, concursul propriu-zis urmând a se desfășura în perioada 20 – 24 septembrie și constă într-un colocviu de admitere.
Conform calendarului aprobat la nivelul universității, prima sesiune de înscriere, 5 – 15 iulie, este urmată, pe 16 iulie, de testul la limba străină, obligatoriu pentru toți viitorii doctoranzi, care va avea loc de la ora 10.00, la Catedra de limbi străine. A doua sesiune de înscriere, 1 – 16 septembrie, este urmată din nou de un test de limbă străină, organizat pe data de 17 septembrie, la care vor participa doar cei înscriși în sesiunea a doua.
„Am început deja admiterea la doctorat de pe data de 5 iulie și avem două sesiuni de înscriere fiindcă admiterea, conform legii, constă într-un colocviu. Am introdus de anul trecut și această sesiune din vară pentru doctorat, în ideea de a ajuta studenții care sunt în această perioadă în universitate fiindcă își finalizează studiile de master și își susțin disertația. Aceștia vor putea să își depună, dacă doresc, dosarul și pentru studiile doctorale acum, fără a mai aștepta sesiunea de înscriere din toamnă”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI
Colocviul de admitere din data de 20 – 24 septembrie va fi urmat de transmiterea actelor în original a candidaților declarați admiși, până la data de 28 septembrie.

TUIASI a primit în acest an mai multe locuri la doctorat decât în anul anterior, în total 180 de locuri, dintre care 130 la buget. Pentru prima dată, sunt 3 locuri destinate, în urma alocării de către Ministerul Educației, exclusiv pentru românii de pretutindeni.
La această categorie, a precizat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, Ministerul Educației a alocat mai multe locuri cu bursă decât în anii precedenți. În același timp, la master sunt 2.520 de locuri, dintre care 1.600 sunt la buget pentru cetățeni ai statelor din UE și 88 pentru românii de pretutindeni. La doctorat a avut loc o creștere a numărului de locuri, sunt 180 în total, dintre care 130 la buget și, pentru prima oară, există și 3 locuri la acest ciclu de studiu Bologna și pentru românii de pretutindeni.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments