Tenisul este una dintre cele mai importante probe de la Jocurile Olimpice, iar nume grele vor lupta și în acest an pentru medalia de aur.
Novak Djokovic, liderul clasamentului ATP, este considerat în acest moment marele favorit să câștige în premieră un aur olimpic.
Iată cum arată lista favoriților:
- Novak Djokovic – Pentru tenismenul sârb aceasta va fi a patra prezență la Jocurile Olimpice. Cea mai buna performanță a obținut-o în 2008, când a câștigat medalia de bronz, după ce l-a învins pe James Blake. Atunci, Djokovic a ratat posibilitatea de a lupta pentru aur, după ce a fost învins în semifinale de Rafael Nadal. În 2012, Djokovic a terminat pe locul 4, în timp ce la ediția din 2016 a fost eliminat în primul tur de Juan Martin del Potro, cel care avea să piardă finala. Per total, Djokovic se descurcă excelent pe hard, suprafață pe care a câștigat de nouă ori turneul de la Australian Open, iar de trei ori s-a impus la US Open. În total, Djokovic are 613 victorii pe hard și 114 înfrângeri. Procentajul victoriilor pe această suprafață este de 84%. Așadar, nu e de mirare că Djokovic e considerat principalul favorit la pariuri sportive să câștige aurul olimpic, cota sa fiind 1.90.
- Daniil Medvedev – Jucătorul rus va evolua atât la simplu, cât și la dublu, alături de Aslan Karatsev. Aflat în plină ascensiune, Medvedev va fi la prima lui prezență la Jocurile Olimpice. La turneele de Grand Slam are două finale pierdute pe hard, în 2019 la US Open și în 2021 la Australian Open, unde a fost învins de Novak Djokovic. În schimb, jucătorul rus s-a impus la Turneul Campionilor 2020. Alte victorii notabile pe hard le-a obținut la turneele de la Cincinnati și Shanghai 2019 și Paris 2020, pe care le-a câștigat. În total, el are 148 de victorii și 59 de înfrângeri pe hard, suprafață pe care se simte cel mai bine. Medvedev este al doilea favorit de la Jocurile Olimpice, având cota 4.00 să obțină medalia de aur în proba de simplu.
- Stefanos Tsitsipas – Și de la tenismenul grec au existat așteptări foarte mari în ultimii ani, fiind un nume sonor în acest sport. Mereu atât de aproape, dar încă nu a reușit să câștige un Grand Slam. Și grecul vine după dezamăgirea eliminării încă din primul tur de la Wimbledon 2021. Cât privește parcursul său pe hard, la Australian Open are în palmares două semifinale, în timp ce la US Open a ajuns o singură dată în turul 3. Cea mai plăcută amintire pe această suprafață e dată de câștigarea Turneului Campionilor 2019. În rest, el mai are o finală la Rogers Cup 2018. Pe hard, el are 105 victorii și 58 de înfrângeri și un procentaj al succeselor de 64%. Totuși, el este mai degrabă un jucător de zgură, unde se simte mult mai bine. Cota lui Tsitsipas de a câștiga Jocurile Olimpice la simplu este 5.00.
- Alexander Zverev – Prezent în premieră la Jocurile Olimpice, tenismenul neamț va juca și la dublu, alături de Jan Lennard Struff. Și de la Zverev există mari așteptări, în condițiile în care a arătat că are un potențial important. Pe hard, cel mai bun rezultat al său este finala pierdută la US Open 2020. Tot în 2020 a bifat și o semifinală la Australian Open. El a câștigat Turneul Campionilor în 2018, iar în 2017 s-a impus și la Rogers Cup pe aceeași suprafață de ciment. În total a bifat 159 de victorii pe această suprafață și a suferit 83 de înfrângeri. Procentajul victoriilor este de 66%. Zverev este un jucător capricios, dar care poate oricând să prindă o săptămână bună și să câștige aurul olimpic. El are cota 7.00 să reușească acest lucru la Tokyo.
- Andrey Rublev – Tenismenul rus a impresionat începând cu 2020, când a început să obțină rezultate notabile în circuit. La Jocurile Olimpice va participa în premieră și nu doar la simplu, ci și la dublu, unde va face pereche cu Karen Khachanov. Pe hard, la turneele de Grand Slam, Rublev are un sfert de finală la US Open 2020 și unul la Australian Open 2021. Tot în acest an mai are o semifinală la Miami pe aceeași suprafață. În total, el are 123 de victorii și 72 de înfrângeri în meciurile disputate pe hard. Dar procentajul său devine din ce în ce mai bun de la an. Spre exemplu, în 2021 a obținut 20 de victorii și doar 4 înfrângeri. Așadar, Rublev este un tenismen ce merită luat în calcul la Jocurile Olimpice. Iar cota ca el să câștige aurul olimpic la simplu este 12.00.
În 2016, Jocurile Olimpice la masculin au fost câștigate de Andy Murray, în timp ce proba feminină i-a aparținut jucătoarei Monica Puig din Puerto Rico.