Spital nou pentru pacienții cu boli respiratorii

0
48

A fost semnat contractul de servicii de proiectare pentru realizarea documentațiilor tehnico-economice pentru Construirea și Dotarea Spitalului Clinic Integrat de Boli Respiratorii” cu  câștigătorul licitației, firma S.C. Arc Design SRL.

Valoarea contractului este de 268.500 lei, fără TVA. Documentațiiletehnico-economice vor fi finalizate, conform contractului, în termen de 3 luni.

Este un proiect născut dintr-o nevoie urgentă a comunității noastre, pentru că actualul Spital de Pneumologie are grave deficiențe, fiind segmentat în patru secții aflate în patru corpuri de clădire diferite, toate în stare de degradare și situate la mare distanță una de cealaltă, ceea ce îngreunează mult actul medical și tratamentul integrat al pacienților. Cea mai bună soluție pe care am găsit-o a fost să punem bazele unui nou spital, un spital integrat de boli respiratorii, o construcție nouă pe actualul amplasament al Secției a IV-a Clunet din Bucium, prin care ne propunem creșterea calității actului medical, într-o clădire modernă, care să asigure condiții și facilități la standardele actuale. În acest nou spital urmează să funcționeze atât secțiile actuale, cât și structuri noi prin care vom răspunde nevoilor de îngrijiri medicale ale comunității”, a declarat președintele Consiliului Județean, Costel Alexe.

Astăzi este o zi în care  simt realmente emoționatEmoționatpozitiv pentru   gândesc la acest prim pas pe care l-am făcutSpitalul Clinic de Pneumoftiziologie a fost probabil una dintreunitățile medicale cele mai uitate de-a lungul timpuluipoate prinprisma afecțiunilor tratatedar începând cu acest mandat am găsit o deschidere extraordinară și  bucură enorm de mult și  șiobligă această susținere din partea întregii echipe a CJ Iași”, a spusmanagerul Spitalului de Boli Infecțioase, Radu Crișan-Dabija.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments