A fost aprobat Scenariul 2 din Master Planul Integrat pentru dezvoltarea Aeroportului Internațional Iași

0
103

Scenariul prevede “Construirea de facilități suplimentare și cresterea capacității de procesare a terminalelor existente din amplasamentul actual”, iar principalele obiective sunt construirea noului terminal T4 și extinderea parcării. Terminalul T4 va fi realizat între actualul T3 și hangarul Aerostar, pe trei niveluri, cu posibilitate de îmbarcare în aeronavă prin poduri suspendate. Va avea șapte porți de îmbarcare și o capacitate de procesare de 3,5 milioane de pasageri pe an, până în 2045.
Costurile totale sunt estimate la 80 de milioane de euro, din care 75% sunt fonduri nerambursabile, ce vor fi alocate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Termenul de finalizare a lucrărilor este decembrie 2023, restul proiectului urmând a fi implementat etapizat.

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentZonele aglomerate din Iași vor fi controlate de către autorități pentru prevenirea răspândirii COVID-19
Articolul următorParcul Palas devine punctul de întâlnire al artelor: Jazz City, teatru și concerte ale Filarmonicii
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments