Medicii de la Spitalul Parhon se luptă să salveze viața unui pacient transplantat care nu crede în existența COVID-19

0
86
Doctors and nurses taking care of patients in ICU. Team of frontline coworkers are treating man and woman. They are at hospital during COVID-19.

Un bărbat transplantat în urmă cu un an de zile și care nu crede în existența COVID-19 a ajuns zilele trecute la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iași într-o stare gravă, cu simptome specifice ale infecției. Pacientul în vârstă de 38 de ani este din Dorohoi, nu este vaccinat, iar starea sa de sănătate se agravează: prezintă afectare pulmonară, scăderea saturației în oxigen, cu o degradare generală a stării de sănătate. Medicii speră într-o evoluție favorbilă, deși există riscuri ca acest caz să evolueze nefavorabil. 

Primele simptome însoțite de febră au început să apară în urmă cu șapte zile. Atunci a fost trimis de la Dorohoi la unitatea medicală din Iași, aici fiind de obicei evaluați cei care trec printr-un transplant. Bărbatul a primit un rinichi de la un donator cadaveric anul trecut, iar până atunci, timp de trei ani jumătate, a făcut ședințe de dializă. „De la început a fost extrem de neîncrezător și circumspect, ne-a declarat că nu există COVID, că totul este o mare fraudă. Din păcate, testul lui a fost pozitiv, rezultat pe care nu l-a acceptat, dar pentru că starea lui de sănătate nu era foarte bună și la insistențele echipei medicale a rămas internat”, a declarat conf. dr. Ionuț Nistor, medic primar nefrolog și purtător de cuvânt al spitalului.

În acest moment urmează tratament imunomodulator, dar și tratament standard în cazul infecției cu SARS-CoV-2. Medicii care îl tratează susțin însă că este posibil să fie preluat în Anestezie și Terapie Intensivă zilele următoare. „Din păcate, la unele boli cronice, având în vedere statutul imuno-deprimat din cauza medicației imunosupresoare asociate transplantului, riscurile de evoluție nefavorabilă sunt foarte mari”, a precizat conf. dr. Ionuț Nistor.

Pentru că bărbatul nu crede în existența virusului, acesta este și nevaccinat. Specialiștii de la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” spun că acesta este cel mai grav caz de pacient transplantat și depistat pozitiv cu COVID-19 care a ajuns la spital în ultima perioadă. Au mai existat astfel de cazuri în perioada ianuarie-februarie când încă nu erau destule date disponibile despre vaccin și când încă acești pacienți nu erau imunizați. 

„Venim și cu o rugăminte: fiecare pacient să evalueze personal riscurile la care se expune și de a lua decizia de a se vaccina sau nu pentru el. Nu este o decizie pentru societate sau pentru că așa spune cineva la televizor. Acest pacient este tânăr, la mijlocul vieții, cu doi copii acasă, care a primit o șansă la viață acum un an de zile. În cazul pacienților cu factori de risc, cu imunosupresie, cu boală cronică, vaccinarea este singura metodă prin care se poate reduce riscul de evoluție nefavorabilă în cazul infectării”, a mai explicat conf. dr. Ionuț Nistor.

Cel mai recent studiu realizat în Marea Britanie arată faptul că administrarea a două doze de vaccin anti SARS-CoV-2 reduce semnificativ riscul de deces în cazul pacienților care au suferit un transplant de organ. Studiul a inclus peste 48.000 de persoane, iar rezultatele arată în felul următor: din cele 6.748 nevaccinate, 3.473 s-au infectat cu COVID-19, iar 438 au murit (un procent de 12.6%). 1.738 de persoane au fost vaccinate cu o singură doză, 326 dintre ele s-au infectat și 39 au murit (un procent de 12%). Cele mai bune rezultate au fost însă pentru vaccinarea cu schemă completă: din 39.727 de persoane, 143 s-au infectat și 11 au murit (un procent de 7,7%).

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments