Polițiștii ieșeni au aplicat peste 550 de amenzi în două zile. Cele mai multe dintre ele sunt pentru nerespectarea regulilor de circulație

0
18

Acțiunea a vizat reducerea riscului rutier și impunerea unui climat de siguranță șib disciplină în rândul tuturor participanților la trafic, prin identificarea conducătorilor auto, a bicicliștilor, pietonilor și căruțașilor care nu respectă normele rutiere, dar și depistarea conducătorilor de autovehicule, aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe. Totodată, acţiunile au avut scopul de a asigura ordinea şi liniştea publică şi de a preveni faptele antisociale.
„În urma activităților desfășurate în cele două zile, au fost aplicate 558 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 129.730 de lei, dintre care 358 pentru abateri la regimul rutier şi 200 pentru alte fapte. Dintre sancţiunile pe linie rutieră, 26 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză pe drumurile publice, 6 pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, iar restul pentru alte abateri. Totodată, ca măsură complementară, polițiștii au retras 10 certificate de înmatriculare şi au reținut 50 de permise de conducere, dintre care 5 pentru nerespectarea regimului legal de viteză pe drumurile publice, 5 pentru conducere sub influenţa alcoolului, iar restul pentru alte abateri”, a transmis IPJ Iași.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments