Continuă testările gratuite pentru cancerul de col uterin. Femeile cu vârsta peste 25 de ani, indiferent dacă sunt sau nu asigurate, pot face screening de col uterin în cadrul proiectului ONCOPREV. Proiectul este derulat de Institutul Regional de Oncologie Iași, în parteneriat cu Fundația Enable, în regiunea de Nord-Est a țării.
Testările gratuite se fac la Unitatea Mobilă de Screening, care revine în ultimele zile din luna august în județul Vaslui. Luni, 30 august, una din unitățile mobile de screening pentru cancer, dotată cu aparatură și materiale sanitare precum un cabinet ginecologic, ajunge la Bârlad. Se vor face testări începând cu ora 9.00 la Asociația Myosotis (Centrul de Permanență) de pe strada Ștefan cel Mare, nr 6, bl B1, sc 2.
A doua unitate mobilă va face testări la Fabrica de Confecții de pe strada Tecuciului, tot începând cu ora 9.00. A doua zi, pe 31 august, vor putea face screening femeile din comuna vasluiană Vinderei, de la ora 9.00, când unitatea mobilă va fi la dispensarul medical din localitate.
Proiectul ONCOPREV, finanțat de Uniunea Europeană, se derulează până în decembrie 2023. Unitatea Mobilă va merge în localitățile din Moldova unde femeile nu au acces la servicii medicale de specialitate.
Abonează-te
Conectează-te la 7est aici
Nu esti autentificat pe 7est sau facebook, nu poti comenta !
0 Comments
cele mai vechi