Inspectoratul Școlar Județean Iași a transmis primele informații cu privire la starea școlilor.

0
91

Luni, pe 13 septembrie, activitățile de învățare vor începe cu prezență fizică în 617 unități de învățământ din rețeaua ieșeană. S-au produs câteva schimbări: patru unități de învățământ și-au pierdut personalitatea juridică, pentru că numărul de elevi a scăzut sub 300 și au fost arondați altor școli. În ceea ce privește numărul de elevi, el se apropie de 130.000, elevi și preșcolari, iar cu privire la numărul angajaților, depășim cu puțin 12.000 în acest an școlar, dintre care aproape 9.000 sunt cadre didactice, restul fiind personal pe posturi de cadre didactice din zona auxiliarului, dar și personal administrativ.
„Vești bune și foarte bune: vorbim în primul rând despre 32 de clădiri care au fost reabilitate în acest an școlar și care se deschid acum. Un lucru îmbucurător este că acestea se situează în zona de maxim interes și de maximă necesitate, cu alte cuvinte sunt școli și grădinițe noi, în primul rând situate în zona metropolitană: în comuna Ciurea, la Valea Lupului, la Podul Iloaiei. Sunt unități de învățământ care reușesc să absoarbă preșcolari și școlari de vârstă mică și mijlocie, astfel încât să putem răspunde nevoilor părinților de a-și înscrie copiii în grădinițele și școlile mai apropiate de domiciliu”, a transmis prof.Luciana Antoci, inspector general ISJ Iași.
Școlile sunt pregătite
Datele pe care le-am centralizat în urma verificărilor pe care inspectorii le-au realizat începând cu jumătatea lunii august reflectă faptul că școlile sunt pregătite pentru a începe activitățile, în contextul pandemiei. Există dotări cu materiale sanitare, cu substanțe de dezinfectare. S-au verificat dispozitivele electronice și conexiunea la internet, pentru situația în care ne vom întoarce în online.
A fost verificată și starea mijloacelor de transport. Prioritar în zona rurală, există mai multe situații în care elevii trebuie transportați din localitatea de domiciliu în localitatea în care se află școala. Este foarte adevărat că cele mai multe datează din 2008-2009, însă corespund din punct de vedere tehnic.
Există un interes special pentru a dota școlile cu autobuze școlare. Lucrăm la o notă de fundamentare în baza căreia vom configura o analiză pe care o vom trimitem la Minister și sperăm ca în această toamnă, prin PNRR, să vină în județul Iași un număr important de mijloace de transport care să înnoiască parcul auto. Avem nevoie de mai mult de o sută de mijloace de transport.
Autorizațiile sanitare ale școlilor
Legat de autorizațiile sanitare de funcționare, a scăzut sensibil numărul școlilor cu clădiri pentru care nu există autorizație sanitară de funcționare. Avem în continuare la Iași aproximativ 20 de astfel de școli pentru care nu există în desfășurare nici un program, nici un proiect de rezolvare a problemei.

Pe de altă parte, un număr semnificativ de unități de învățământ au întrerupt această autorizație, condiționați fiind de începerea unor proiecte, a unor investiții importante în școli, după cum sunt și unele situații izolate în care nu există documentele necesare pentru începerea unui astfel de demers.

Mai sunt și procese în derulare care au blocat această posibilitate deocamdată și, până când nu există o soluționare în instanță, nu se poate începe demersul de obținere a acestei autorizații.

Grupurile sanitare

Există un număr semnificativ de școli cu probleme cu grupurile sanitare, vorbim despre trei categorii: în primul rând, despre aproximativ zece școli care, într-o analiză de perspectivă, nu vor mai fi utilizate într-un an-doi ca unități de învățământ și pentru care nu se justifică o investiție.

Pe de altă parte, există peste 20 de unități de învățământ în care nu există proiecte în desfășurare și autoritatea publică locală nu a reușit să solicite, pentru fonduri au fost în anul școlar trecut, investiții pentru a rezolva problema. După cum peste 30 de unități de învățământ au proiecte în desfășurare acum. Se estimează că la jumătatea acestui an școlar vor fi date în folosință grupuri sanitare în interior.

Mai există și cazuri izolate în care sunt grupuri sanitare exterioare, dar sunt modernizate, însă nu fac parte din clădirea în care se desfășoară activitatea didactică, după cum sunt și cazuri în care grupuri sanitare declarate ca fiind la interior nu sunt racordate la apă curentă și nu pot fi considerate a fi modernizate. E o situație care trebuie analizată de la caz la caz.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments