Operaționalizarea echipajului SMURD TIM, în program non-stop, a fost posibilă, în principal, datorită aportului unor medici rezidenți în medicină de urgență, din cadrul Unității de Primire Urgențe Iași. Echipajul care intervine pe această ambulanță este compus din doi pompieri paramedici, un medic urgentist (sau un rezident în medicină de urgență anul 4 sau 5) și un asistent medical. Ambulanța SMURD TIM intervine cu prioritate la cazurile critice, la accidentele rutiere grave sau la persoanele aflate în stare de inconștiență.
„Menționăm faptul că operaționalizarea echipajelor SMURD în județul nostru, încă din anul 2008 (SMURD TIM în anul 2013), a reprezentat o nouă și importantă etapă în diversificarea misiunilor încredințate Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava. De asemenea, dacă la începutul procesului de operaționalizare a echipajelor SMURD, în județ, ISU Suceava dispunea de numai 61 de subofițeri pompieri cu pregătire paramedicală, în prezent, numărul acestora a ajuns la 249. Dintre aceștia, 63 au absolvit și cursurile modulului de extindere a competențelor de prim ajutor calificat”, a transmis SMURD.
Abonează-te
Conectează-te la 7est aici
Nu esti autentificat pe 7est sau facebook, nu poti comenta !
0 Comments
cele mai vechi